Din Predeal până la Cabana Susai, o priveliște desprinsă parcă din basme

De la Hotel Belvedere până la cabana Susai faci cam o oră, dacă te iei după marcajul cu bandă roșie. Un traseu extrem de la lejer, agreabil atât pe timp de iarnă, cât și de vară. Un traseu potrivit pentru oricine, de la bunici la pitici.
Iarna peisajul este de vis. Nu mai văzusem demult atâta zăpada albă și pufoasă. Am sorbit fiecare clipă a drumeției, neputându-mă sătura să privesc albul imaculat și sclipitor al zăpezii. Liniștea pădurii de brazi era întreruptă doar de ciripituri de păsări …și de snowmobile și atv-uri. Acestea din urmă parcă erau din alt film. Din fericire au fost doar câteva și au trecut repede lăsând din nou loc liniștii.

Am mers ușor, pe îndelete, am făcut bulgări și fotografii. Pe lângă amintiri voiam să am și dovezi mai concrete, ca mărturie a unei zile perfecte de iarnă. Nu întotdeauna ai parte de cer senin, soare și zăpada cât cuprinde în același cadru.

Peisajul, fără doar și poate mi-a amintit de copilărie, de iernile petrecute la țară. Cât de bucuroasă eram atunci de iarnă și de zăpada. Cum mă înviora aerul rece de afară.

Odată ajunși sus am văzut că de fapt cabana de odinioară nu mai există. Știam că fusese construit un complex în locul ei, dar speram că voi regăsi și vechea cabana. Complexul oricum părea închis, în schimb am găsit unde să mănânc o ciorbă și să mă încălzesc cu un vin fiert. Ciorba de fasole cu afumătură a fost gustoasă, iar vinul m-a dezmorțit pe loc.

Mi-aș fi dorit să găsesc cabana de altă dată, dar vremurile se schimbă. Ne-am împrietenit cu câinii de aici, care au fost atât de drăguți încât ne-au condus la coborâre. Începuse deja să se întunece și voiau să se asigure că nu ne vom rătăci pe drumul de întoarcere.

Și cam așa arată o zi perfectă de iarnă.














Dacă sunteți în căutarea unui traseu ușor de munte, care se poate face într-o singură zis dus-întors vă recomand cu căldură din Predeal să porniți spre cabana Susai, mergând întâi până la capătul bulevardului Libertății și de acolo urmărind marcajul cu bandă roșie, până la cabana Susai.

Predeal (gară) - Cabana Susai - 1h 30min - 2h
Cabana Susai - Predeal (gară) - 1h - 1h 30min

S-ar putea să îți placă și: DE RUSALII, DIN NOU ÎN PREDEAL, PENTRU A URCA LA CABANA SUSAI PE TIMP DE VARĂ

***
Mulțumesc pentru vizită!

Dacă v-a plăcut, vă rog să distribuiți acest articol. De asemenea, pentru a fi la curent cu ultimele noutăți vă invit să dați like paginii de facebook și să vă abonați pentru a primi articole noi.

Cu drag,
A.

2 comentarii: