An nou, blog cu haine noi. Bun venit pe adrianka.ro !



Poate ați observat, poate nu, dar anul nou a adus un nume nou și hăinuțe noi blogului. Am început să cochetez cu blogging-ul în urmă cu mai bine de 6 ani. Te-ai gândi că am cine știe ce experiență, dar nu. Am descoperit de fapt cât de puțin știu despre acest subiect. Trăiam cu iluzia ca e de ajuns să scrii și să publici. Nu știam că e o întreagă îndustrie în spate, de la platforme de blogging, hosting, domenii, SEO, Analytics sau ponturi despre cum să scrii ca să atragi mai mulți cititori.

Povestea începe cu 6 ani în urmă când descoperisem și eu alte bloguri, în care se povesteau diverse: pagini de jurnal, recenzii la cosmetice, machiaj, călătorii, cărți citite. Așa că am prins curaj și am zis că pot să am și eu un blog. Am ales blogger că era gratis și apoi mi-am căutat nume de blog. Nu îmi amintesc să fi stat prea mult pe gânduri, am venit cu numele de Clipe Prețioase. Citatul meu preferat la vremea respectivă și care mă reprezintă în continuare este „Să faci din fiecare clipă, clipa cea mai prețioasă cu putință, aceasta este arta vieții”. Apoi am început să scriu pe blog.

Am scris vrute și nevrute. Recenzii de cărți, impresii de călătorie, review-uri pentru comestice, oleacă de fashion, de parcă m-aș fi priceput. Încă puțin și mă apucăm să dau lecții de machiaj, că în sfârșit reușisem și eu să îmi dau cu tuș la ochi ceea ce mi se părea o mare realizare. Scriam, nu tocmai excepțional dar măcar nu mă întindeam aiurea, așa că nu reușeam să plictisesc prea tare cititorul, din timp ce revenea să mai lectureze și alte creații reușite.

După faza cu Clipe Prețioase, am prins microbul călătoriilor. Acum citeam bloguri de travel. Atunci mi-am zis, ce nu pot avea și eu un blog de călătorii? Sigur că pot. Ce dacă călătoresc doar în concedii și nici atunci foarte mult. Merit și eu să-mi spun poveștile de călătorie. Așa s-a născut blogul Impresii Turistice. Aici m-am străduit un pic mai mult cu numele pentru că multe denumiri fuseseră deja luate.

Zis și făcut, am mutat ce articole aveam despre călătorii de pe Clipe Prețioase pe Impresii Turistice și m-am apucat să povestesc și eu ce am vizitat. Nici de data asta nu eram conștientă că e o întreagă știință în spatele blogging-ului. Scriam în special pentru familie și prieteni. Mă întreba cineva cum a fost în vacanță, pac îi dădeam link-ul de la articol.

După etapa blogului de călătorii, am reînceput să scriu timid din nou pe Clipe Prețioase. Simțeam că am și alte lucruri pe care îmi doresc să le împărtășesc cu ceilalți. Pornisem într-o altă călătorie, cea spre mine însumi și aveam nevoie să-mi documentez descoperirile. Simțeam că mi s-a ridicat un văl de pe ochi și voiam să-i ajut și pe alții să atingă această stare. Poate scriind stângaci, dar străduindu-mă să-mi păstrez sinceritatea și autenticitatea.

La sfârșitul lui 2017 am fost la un curs de blogging și am avut revelații cu privire la multe lucruri pe care nu le știam despre scrierea pentru online. Nici acum nu sunt tobă de carte, dar am progresat mult. Nu sunt total pe dinafară. 

În sfârșit ajungem în prezent. Am decis că era timpul pentru un nou blog, un blog personal, care să combine pasiunile mele prezente, dar și pe cele viitoare. Așa a apărut al treilea blog cu domeniul adrianka.ro si titlul simplu de Blogul Adrianei. I-as putea spune rebranding, dar mi se pare prea pompos. Am păstrat doar câteva articole vechi și ușor ușor intenționez să îmi rescriu impresiile turistice, pentru a-și găși loc în noul lor cămin.

De unde până unde Adrianka? Adrianka e diminutiv de la Adriana pentru bulgari. Așa mă alintau prietenii mei de la sud de Dunăre, în cei 5 ani pe care i-am petrecut în capitala Bulgariei. Numele blogului este o modalitate de a-mi aminti de aceea perioadă a vieții mele care m-a ajutat să mă cunosc mai bine și să fiu persoana de astăzi.

Sunteți eroii mei dacă ați reușit să citiți până aici. Ce vă puteți aștepta să găsiți pe blog? Vor fi în continuare impresii de călătorie, recomandări de carte, exerciții de dezvoltare personală și pagini de jurnal. Vor fi crâmpeie din pașii mei spre mine însămi, spre o mai bună versiune a mea, cu bune, cu rele și mereu cu umor. 

***
Mulțumesc pentru vizită!

Pentru a fi la curent cu ultimele noutăți vă invit să dați like paginii de facebook și să vă abonați pentru a primi articole noi.

Cu drag,
A.


Sursă foto: Pexels.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...