Neogotic și bunătăți. Agenda bio la Casa Universitarilor.


Cum schimbările mari încep cu pași mici, mi-am propus să văd și eu despre ce e vorba la Agenda Bio. M-am gândit că acolo voi găsi inspirație pentru o viață mai sănătoasă. Unde mai pui că târgul s-a ținut în Casa Universitarilor, pe care îmi doream s-o vizitez.

Sunt fascinată de clădirile vechi ale Bucureștiului, aceste fragmente ale belle epoque. Acea perioadă în care Bucureștiul chiar era un Mic Paris. Casa Universitarilor suprinde prin stilul său eclectic, cu elemente neogotice. Crenelurile stilizate la exterior sunt convinsă că au făcut vervă și în jurul anului 1860, când a fost construită. Această clădire unică în București se zvonește că i-ar fi servit drept cuib de nebunii domnitorului Alexandru Ioan Cuza și amantei sale, Maria Obrenovici. Dar atât cu bârfele, să revenim în prezent.


Agenda Bio, cum îi spune și numele reunește sub același acoperiș diverși producători locali, făuritori de produse sănătoase, pentru trup, minte și suflet. Am găsit aici creme bio, cosmetice naturale, delicii vegane, miere, ceaiuri, boabe de cacao, buchețele de lavandă, bijuterii lucrate manual și alte minunății. M-a surprins plăcut cât de drăguți erau oameni, care îți explicau procesul fabricației, ingredientele folosite și îți răspundeau la întrebări. Am degustat câteva produse și în premieră am mâncat o boabă de cacao. Și a fost delicioasă!




Biletul de intrare costă 8 lei, preț care îți asigură accesul la cursuri de yoga sau seminarii pentru o viață sănătoasa. Nu am participat, însă data viitoare cine știe, poate îmi fac curaj să practic yoga și în afara siguranței și confortului propriului bârlog. Îmi atrăseseră atenția seminariile cu privire la detoxifierea garderobei și a gătitului ayurvedic, dar a rămas să studiez individual aceste teme.

M-am plimbat prin camerele de epocă ale Casei Universitarilor, printre mesele cu diverse bunătăți. Cum nu venisem doar să mă uit și să mă inspir, am și cumpărat câte ceva. Un ceai pentru un somn liniștit și câteva răsfățuri pentru ten: un demachiant natural, un ser cu ulei de migdale și o apă florală cu trandafiri. Ușor, ușor fac loc unui stil de viață cât mai sănătos. Nu că acum ar fi nesănătos, dar e loc pentru îmbunătățiri.

Am plecat de la Agenda Bio cu zâmbetul de pe buze. Câteva din citatele aliniate pe un perete mi-au mers direct la suflet. 




P.S.: În timp ce scriu testez ceaiul de plante aromatice de la târg. Cred că am făcut o afacere bună :)

***
Mulțumesc pentru vizită!

Dacă v-a plăcut, vă rog să distribuiți acest articol. De asemenea, pentru a fi la curent cu ultimele noutăți vă invit să dați like paginii de facebook și să vă abonați pentru a primi articole noi.

Cu drag,
A.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu