Paris, povestea de dragoste continuă. Miracolul din Rue du Bac 140.



Există un loc special pe care îmi doream să-l vizitez în Paris. Nu este vorba despre atracțiile cunoscute și arhicunoscute ale Parisului. Poate mulți dintre voi nu ați auzit până acum despre Capela Medaliei Miraculoase. Nici eu nu știam de existența ei cu câteva luni în urmă. Cu toate acestea, purtam la gât o astfel de medalie miraculoasă de la 14 ani. O primisem cadou de la unchiul meu, după ce împreună cu mătușa mea, vizitaseră orașul. Am recunoscut-o pe fața medalionului pe Sfânta Maria, iar pe spate am descifrat două inimi, o cruce și litera M.

Intuitiv, inima mea de copil, mi-a spus că nu este un medalion obișnuit. Pe vremea aceea nu știam că sunt purtate milioane de astfel de medalioane prin lume. Aveam senzația că atâta vreme cât port medalia, o forță divină veghează asupra mea și nimic rău nu mi se poate întâmpla. Cu câteva luni în urmă am aflat că există și o poveste în spatele acestui medalion. Oricâte povești mi-aș fi imaginat despre medalion, nu cred că aș fi putut născoci o istorisire precum cea pe care am descoperit-o.

Paris, dragoste la prima vedere. Scări în spirală, trepte și priveliști amețitoare.

De Paris m-am îndrăgostit de la primii pași pe care i-am făcut pe străzile orașului, după ce autobuzul ne-a lăsat la Porte Maillot. Era o zi ploioasă de decembrie. Orașul era pregătit discret pentru sărbători. Lumini, globuri, crengi de brad, panglici decorau cu bun gust clădirile, pentru a aminti că ne aflăm în luna Crăciunului. Fără decorațiuni ostentative, lumini brutale, care transformă Crăciunul într-o afacere.

Drumul spre hotel l-aș rezuma ca o înșiruire de clădiri cu o arhitectură încântătoare, braserii și cafenele cochete la fiecare colț de stradă, numeroase magazine șic de haine și cosmetice, saloane de frumusețe la tot pasul. Ca peisajul să fie complet, vă puteți imagina și câteva picături de ploaie, motiv pentru mine să-mi etalez prețioasa umbrelă cu fluturași.