Știați că în Gara de Nord se află un muzeu?


Nu știu dacă ați descoperi pe cont propriu că peronul 14 al Gării de Nord găzduiește intrarea în Muzeul C.F.R . Deși în muzeu se poate intra pe la mijlocului peronului, intrarea nu este foarte bine semnalizată. O să vedeți o locomotivă de tren, după care se ascunde intrarea în muzeu. Nu susțin că este un muzeu senzațional, care musai trebuie vizitat. Dar dacă îl găsiți deschis înainte de plecare atrenului sau după ce ați ajuns în Gara de Nord, merită o scurtă vizită. Mai mult de 20 minute nu cred că vă ia vizitarea celor 3 încăperi ale muzeului.

Acum dacă sunteți un fan înrăit al trenurilor și staționați câteva minute în fața fiecărui exponat atunci s-ar putea ca vizita să se întindă la o oră întreagă. Veți găsi aici machete de tren, cărți poștale cu gări, biroul lui Anghel Saligny, uniforme de conductori C.F.R, șine și cam atât.


Piesa de rezistență a muzeului o constituie diorama feroviară, cea mai mare din țară, pe care se plimbă tot felul de trenulețe. Poate fi captivantă pentru câteva minute, dar nu are farmecul celei din Sinaia. Cei mici s-ar putea totuși să o găsească interesantă mai mult timp.



Mai sunt simpatice cele două compartimente în care poți să îți faci poze: la clasa I și la clasa a III-a. Cu asta ai cam terminat de vizitat muzeul. Dacă nu ați venit cu așteptări mari, veți găsi câte ceva interesant și la Muzeul C.F.R. Eu una am găsit și chiar l-am vizitat de două ori.

La clasa a III-a

La clasa I
Intrarea în muzeu se poate face atât din Gara de Nord, de la peronul 14, cât și din Bulevardul Golescu. Muzeul poate fi vizitat de miercuri până duminică între 10:00 - 16:00, iar un bilet costă 4 lei.


 Poți găsi alte povești despre casele vechi și muzeele Bucureștiului aici.

Cu drag,
A.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...