Calendar 2018. În februarie avem gânduri senine.

Luna februarie e despre a gândi pozitiv. Sau cum îmi place mie să spun, adică despre a avea gânduri senine. Nu este vorba despre a ne minți că totul este bine când evident nu este. Ci este despre a vedea partea plină a paharului, de a ne concentra pe ceea ce avem, nu pe ceea ce ne lipsește. Să alegem să vedem stelele de pe cer, nu noroiul de pe pământ.



Afirmația acestei luni este: „Caut constant sursa luminii și pozitivității în mine.” („I constantly seek the source of light and positivity.”)

Tot ceea ce ni se întâmplă este o lecție. Nu putem controla mediul exterior, oricât de tare am încerca. Însă putem alege cum reacționăm. Putem să ne înfuriem, să renunțăm, să ne răzvrătim, să acuzăm că viața e nedreaptă. Sau putem să reacționăm cu calm, conștient și atent, fără a eticheta situațiile. Astfel puteam descoperi noi oportunități sau posibilități de a crește. Aici intervine gândirea pozitivă, de a avea încredere în noi și în viață. Încredere că totul este bine.

Săptămâna I: „Găsește înțelepciunea” („Find the wisdom”)

De multe ori fugim de momentele care ne neliniștesc, preferând să le evităm. De această dată, în momentele care vă scot din zona de confort, vedeți ce anume puteți învăța despre situația respectivă și despre voi. Situațiile care ne afectează cel mai tare sunt cele care pot scoate la iveală valoroase lecții despre noi înșine. 

„Ceva pozitiv este mai bine decât nimic negativ.”(„Positive anything is better than negative nothing.”) - Elbert Hubbard (1856-1915), scriitor american

Săptămâna II: „Desenează un obiectiv” („Draw your goal”)

Optimismul încurajează reușita în orice întreprindem, cu condiția să fie susținut de muncă, pasiune și implicare. Exercițiul simpatic al săptămânii este să desenăm pe o coală de hârtie un obiectiv cât mai colorat și jovial. După ce am desenat și ne-am încărcat cu gânduri pozitive, ne punem pe treabă pentru a-l transforma în realitate.

„Optimismul este credința care duce la reușită.”(„Optimism is the faith that leads to achievement”) – Hellen Keller (1880 – 1968), scriitoare surdă și oarbă

Săptămâna III: „Puterea gândurilor” („Take back your power”)

Săptămâna aceasta presupune o schimbare în felul în care gândim. Vom înlocui gândurile negative cu unele pozitive. În loc să zicem „Nu sunt în stare de asta” vom gândi „Hai că nu-i așa greu”. Nu înseamnă că ne vom alege misiuni imposibile, ci că vom avea mai multă încredere în forțele proprii, nu ne vom auto-sabota înainte să ne apucăm de ceva. Hai că putem face acest exercițiu!

„Pesimismul duce la slăbiciune, optimismul la putere.”(„Pessimism leads to weakness, optimism to power.”) – William James (1842 – 1910), filozof american

Săptămâna IV: „Fă ceva pozitiv” („Do something positive.”)

În ultima săptămână din februarie hai să căutăm proactiv lucrurile care aduc pozitivitate în viața noastră. S-ar putea să fie vorba despre cinci minute de meditație pe zi, mai mult sport sau să ieșim la o cafea cu o persoană care ne încarcă cu energie pozitivă. Nu trebuie să fie ceva complicat. Să fie pur și simplu ceva care ne face mai optimiști și ne aduce zâmbetul pe buze.

„Pentru a acționa pozitiv e nevoie să dezvoltăm o viziune pozitivă” („In order to carry a positive action we must develop here a positive vision.”) – Dalai Lama (1935 – prezent), călugăr budist

*** 

Și cam acestea sunt sugestiile pentru luna februarie. Vedeți cu care dintre ele rezonați. Urmează să ne auzim în luna martie a cărei temă este iertarea. Aici cred că vom descoperi exerciții utile pentru oricare dintre noi!

S-ar putea să îți placă și: CALENDAR 2018. LUNA IANUARIE ESTE DESPRE IUBIRE.

Puteți găsi tematicile și exercițiile fiecărui luni aici: Calendar 2018.

***
Mulțumesc pentru vizită!

Dacă v-a plăcut, vă rog să distribuiți acest articol. De asemenea, pentru a fi la curent cu ultimele noutăți vă invit să dați like paginii de facebook și să vă abonați pentru a primi articole noi.

Cu drag,
A.

Sursă foto: Pexels.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...