Crimă pe terenul de golf de Agatha Christie

 

Prima oară am citit cartea în adolescență. Cum nu-mi mai aminteam nimic, am zis că o pot citi din nou, ca să-mi exersez micile celule cenușii alături de magnificul detectiv belgian, Hercule Poirot. Poate de această dată dezleg și ițele misterului. În plus, îmi doream să citesc o carte polițistă de Agatha Christie, în vacanța de Rusalii, tolănită în hamac. 

 

Romanul Crimă pe terenul de golf a fost publicat în anul 1923, fiind cel de-al doilea mister care îl are ca erou pe Hercule Poirot, după ce publicul a făcut cunoștință cu el în 1921, când Agatha Christie a publicat primul său roman polițist, Misterioasa afacere de la Styles. 

Când te gândești că Agatha Christie a scris primul său roman polițist în urma unui pariu făcut cu sora sa, care i-a spus ca nu poate scrie un roman bun. Și uite cum, un secol mai încolo, cea supranumită regina crimei a vândut peste 2 miliarde de exemplare în întreaga lume!

Mayerling, locul unei tragedii, transformat prin rugăciune

Cabana imperială de vânătoare de la Mayerling, situată la 27 km sud-vest de Viena, a fost scena uneia dintre cele mai mari și misterioase tragedii ale secolului XIX. În dimineața zilei de 30 ianuarie 1889, aici a fost găsit trupul neînsuflețit al lui Rudolf, prințul moștenitor al tronului imperiului Austro-Ungar, unicul fiu al împăratului Franz Josef și al frumoasei și melancolicei, Sisi. Alături de el, se afla tânăra baroană Maria von Vetsera, de numai 17 ani, amanta din acel moment a prințului, cea care l-a urmat și în moarte.

Pericol la End House de Agatha Christie

Pericol la End House e prima carte scrisă de Agatha Christie pe care am citit-o anul acesta. Îmi era dor să descifrez un mister alături de Hercule Poirot, folosindu-mă de ordine, metodă și de micile celule cenușii. La început o luasem pe calea potrivită pentru a rezolva acest mister, dar apoi ițele s-au încâlcit, astfel încât atât eu, cât și inegalabilul Hercule Poirot, am luat-o pe piste greșite. Cu atât am fost mai surprinsă la finalul cărții de dezlegarea misterului.

Tabloul de Agatha Christie

De ziua mea am primit în dar de la o prietenă un voucher de la Cărturești. Cum se apropia sfârșitul de an, am decis că e cazul să-mi fac un cadou și să mai umplu biblioteca din apartament cu câteva cărți. Am ales să-mi îmbogățesc colecția de cărți scrise de Agatha Christie cu câteva titluri noi: Pericol la End House, Misterul din Caraibe, Nemesis și Tabloul. Prima carte pe care am ales să o citesc și să o iau cu mine într-o nouă călătorie cu trenul despre care urmează să vă povestesc a fost Tabloul.

Clubul crimelor de joi

Patru „tinere speranțe” din mirificul Cooper Chase se adună în fiecare joi ca să rezolve cazuri vechi de crimă, rămase neelucidate. Este vorba despre Elizabeth, Joyce, Ron și Ibrahim, care au trecut de prima tinerețe și acum își petrec, ceea ce pare a fi ultimii ani din viață, într-un centru exclusivist de bătrâni. Au la dispoziție piscină, urmează clase de pilates și tot felul de ateliere care să-i țină ocupați. Mi-aș dori și eu să mă retrag acolo la bătrânețe, dacă mi-aș permite și dacă Cooper Chase ar exista în realitate.

Camera rubinie de Pauline Peters

Pauline Peters este pseudonimul jurnalistei germane Beate Sauer, care, sub acest nume a publicat romanul Camera rubinie, primul din trilogia care o are ca eroină pe Victoria Brenan. Camera rubinie este o împletitură între roman istoric, polițist și de dragoste. Acțiunea are loc în anul 1907, în mare parte în Londra, dar cititorul are șansa să viziteze și câteva conace enigmatice din afara Londrei.

Răul sub soare de Agatha Christie

În weekendul prelungit de 1 mai am decis să mă delectez cu un nou roman scris de autoarea mea preferată când vine vorba de rezolvat mistere, Agatha Christie. Cărțile sale sunt mai mult decât mistere în care să pui indiciile cap la cap că să descoperi ucigașul. Sunt o călătorie în timp și în spațiu, o incursiune în natura și psihologia umană, cu personaje și situații bine conturate. În Răul sub soare se arată că oamenii nu sunt ceea ce par. Agresorii pot fi de fapt victime și invers.

Castelul Iuliei Hasdeu, o poartă către lumea de dincolo

La doar 18 ani, în anul 1888, se stinge din viață Iulia Hasdeu, unica fiică a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. Cunoscută ca boala romantică a secolului XIX, tuberculoza a făcut ravagii în urmă cu mai bine de un veac, fiind cauza stingerii din viață a numeroși artiști și oameni de valoare. Copil genial, la numai 2 ani vorbea limba franceză, la 4 ani învăța să scrie, iar la 7 ani compunea propriile nuvele. La 16 ani, Iulia Hasdeu a fost prima româncă înscrisă la Universitatea Sorbona.

Răvășit de durere, tatăl său, Bogdan Petriceicu Hasdeu, nu se poate împăca cu pierderea unicei sale fiice, pe care o iubea mai presus de orice pe această lume. După moartea Iuliei, între anii 1893-1896, este construit la Câmpina, castelul care îi este dedicat. Împreună cu mormântul fetei din Cimitirul Bellu din București, sunt considerate a fi unicele temple spiritiste din lume, construcții de o inestimabilă valoare, menite să-i asigure tatălui îndurerat o modalitate de a comunica cu iubita sa fiică, trecută în neființă.

La Hotelul Bertram de Agatha Christie. O incursiune în Londra de altă dată.

V-am mai spus că sunt o fană înfocată a romanelor polițiste scrise de Agatha Christie? Fac ce fac și mai citesc una din cărțile sale. Ce bine că a scris 80 de povestiri polițiste așa că am de unde alege. Deja nu mai îmi amintesc clar intriga și făptașul unora din romanele citite în adolescență, în caz că aș epuiza toate cărțile polițiste scrise de ea, aș putea să le recitesc pe acelea. Plus, că după moartea ei au apărut alți scriitori care să-i continue lucrarea, imitându-i stilul cu mai mult sau mai puțin succes. Cert este că pentru mine romanele Agathei Christie sunt un prilej binevenit de a-mi pune în funcțiune micile celule cenușii, cum le numește Hercule Poirot, pentru a rezolva cele mai complicate cazuri.

Regina Maria și parfumul său de violete indiene

Pe 18 iulie 1938 se stingea din viață la castelul Pelișor, ultima romantică a secolului trecut, Regina Maria. Zece ani mai târziu, parfumul său inconfundabil de violete indiene inunda în mod inexplicabil încăperile castelului Pelișor. Regina Maria era o mare iubitoare a violetelor și a culorii violet, simbol al regalității. La înmormântarea sa, culoarea violetelor a înlocuit negrul mortuar obișnuit, fiind una din ultimele dorințe lăsate în scris de către regină.

Casa de la Riverton de Kate Morton

Casa de la Riverton promitea de la bun început să fie o lectură captivantă. Un conac vechi cocoțat sus pe deal, o familie de aristocrați din Anglia începutului de secol XX, o poveste de dragoste și o moarte misterioasă. Ingredientele ideale pentru un fan Agatha Christie, cum sunt eu.

Grace Reeves, care în prezent are venerabila vârstă de 98 de ani, ne poartă în trecut, pentru a nu lua cu ea în mormânt un secret pe care a jurat să îl țină cât trăiește. Amintirile sale sunt extrem de detaliate, făcându-mă să mă întreb pe măsură ce citeam dacă este omenește posibil să îți amintești atât de clar și viu lucruri, la zeci de ani de când s-au petrecut. Trebuie să recunosc că au fost momente când am trecut peste unele descrieri prea detaliate, amintindu-mi de lecturile din liceu, când mă uitam câte pagini mai am de citit până să dau de un dialog. Dar până la urmă a meritat, cartea fiind o lectură captivantă.

Drama de la Mayerling. Sinucidere sau asasinat?

Suntem în anul 1889, în dimineața zilei de 30 ianuarie, într-o zi întunecată și geroasă, în care corbii dau târcoale cabanei de vânătoare de la Mayerling, aflată la câțiva kilometri de Viena. Totul este înghețat și acoperit cu zăpadă, iar vântul șuieră sinistru printre ramurile goale ale copacilor. În acest cadru, parcă regizat, îl găsim mort în camera sa pe arhiducele Rudolf de Hasburg, moștenitorul tronului Austro-Ungariei, alături de tânăra sa amanta, baroana Mary Vetsera.

Misterul morții principelui moștenitor nu a fost descifrat până în zilele noastre. Oare arhiducele și-a ucis amanta și apoi s-a sinucis? Sau Mary a fost doar un martor incomod ce a trebuit eliminat, ținta fiind moștenitorul tronului Austro-Ungariei?

Sissi, un destin zbuciumat cu un sfârșit tragic

Sissi, în vârstă de 34 de ani, este întrebată de către soțul său, Franz Iosef, ce cadou și-ar dori pentru aniversarea sa. Răspunsul său a fost stupefiant, împărăteasa dându-i să aleagă între un pui de tigru regal, un medalion sau un azil de nebuni, cu mențiunea că cel din urmă dar ar face-o cea mai fericită. Această dorință bizară, ne spune multe despre caracterul capricios al împărătesei, despre firea sa melancolică și predilecția pentru morbid ce o va însoți întreaga viață. Care credeți că a fost alegerea lui Franz Iosef? 

The Mouse Trap, piesa de teatru scrisă de Agatha Christie, care se joacă din anul 1952

Sunt un mare fan al romanelor polițiște ale Agathei Christie și am făcut o sumedenie de investigații cot la cot cu Hercule Poirot. Îmi doream să vizitez reședința de vacanță a scriitoarei mele preferate, Greenway din Brixham, Devon. După oarece cercetări am decis că este destul de dificil de ajuns din Londra în destinația dorită, plus obositor pentru o singură zi, având în vedere distanța de aproximativ 360 km. În schimb, am aflat că în Londra aș putea vedea piesa de teatru cu cea mai lungă viață, care se joacă din anul 1952, adică de 64 de ani, scrisă de Agatha Christie: The Mouse Trap.

Piesa se joacă în fiecare zi, cu excepția zilei de duminică, iar marți și sâmbătă are loc chiar de două ori, la prânz și seara, la Teatrul St. Martin (Convent Garden). Din câte mi-am putut da seama, este singura piesă care se joacă în acest teatru. Mi se pare uimitor ca un teatru să aibă reprezentații zilnice ale unei singure piese, de mai bine de 64 de ani. Dar având în vedere faptul că Agatha Christie este una din cele mai bine vândute autoare a tuturor timpurilor, iar Londra atrage anual milioane de turiști, nu e chiar de neînțeles.

East End London: Pe urmele lui Jack the Ripper pe străduțele înguste din Whitechapel

Mi-am dorit să pătrund în atmosfera sfârșitului de secol XIX și să merg pe străduțele înguste și întunecate din East End London, pe urmele celui mai faimos criminal în serie, cunoscut sub numele de Jack the Ripper, din cauza modului în care își ucidea și mutila victimele. În imaginația mea, mă vedeam ca pe un Sherlock Holmes în căutare de indicii, pentru a dezlega unul dintre cele mai mari mistere, rămas neelucidat până în zilele noastre. Cine a fost Jack Spintecătorul? Ce anume declanșa în mintea sa dorința de a comite acele crime abominabile? Ce anume s-a întâmplat cu acesta? De ce crimele au încetat la fel de brusc cum au început?

Căutând răspunsuri la aceste întrebări, cu doar două minute înainte de ora 19:00 m-am prezentat la ieșirea cu numărul patru a stației de metrou East Aldgate, pentru a porni pe urmele infamului criminal, într-un tur organizat. Ghidul nostru a fost Philip Hutchinson, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în domeniu și un tip tare simpatic. Timpul a fost derulat înapoi până în anul 1888, când estul Londrei adăpostea populația săracă a orașului, imigranți irlandezi și evrei, majoritatea alcoolici, atât bărbați și femei, care cheltuiau puținii bani pe care îi aveau pe băutură. Cartierul Whitechapel din estul Londrei era cunoscut în vremea respectivă ca un focar al violenței, infracțiunilor și sărăciei, poliția locală patrulând străduțele sale pline de nelegiuiri doar în echipaje de cel puțin patru oameni.