Acasă la Tudor Arghezi. Vila Mărțișor.

O alee pietruită, străjuită în dreapta de un șir de copaci, iar în stânga de o livadă, te duce spre Casa Memorială Tudor Arghezi, cunoscută sub numele de Vila Mărțișor. I se spune astfel deoarece primăvara, când natura renăștea, oamenii obișnuiau să împletească șnururi albe și roșii de crengile pomilor din livadă. Obiceiul de a împodobi arborii cu mărțișoare încă se păstrează la vecinii noștri de la sud de Dunăre.

Vincent van Gogh și bucuria vieții

Vincent van Gogh și-a descoperit chemarea când avea 27 de ani. Timp de un veac a desenat și pictat cu înflăcărare, fiind mistuit de dorința de a reda pe hârtie sau pânză ceea ce îi transmitea natura. În acest timp a realizat 2100 de opere de artă, dintre care 860 de picturi în ulei. Nu a cunoscut faima în timpul vieții, abia după moartea sa fiind recunoscută valoarea lucrărilor sale.

Lucra de dimineața până seara, de cele mai multe ori până la epuizare. De cele mai multe ori se hrănea doar cu pâine, cafea și tutun, banii primiți de la fratele său Theo folosindu-i în special pentru a-și cumpăra culori și pânze. Dacă nu ar fi fost fratele său, care să-i dea bani lună de lună, probabil nu am fi putut să ne bucurăm astăzi de tablourile lui Vincent van Gogh. Destinul său cu siguranță ar fi fost tot unul tragic, dar nu ar fi lăsat în urmă picturi atât de vii și expresive.

Alba Iulia, orașul marii unirii

Ultimul popas, după periplul cu trenul prin Transilvania, a fost la Alba Iulia. Am descoperit un oraș plăcut, aerisit, a cărui atracție principală este după cum bine știți deja, cetatea Alba Carolina, locul proclamării Marii Uniri la 1 decembrie 1918. Ce nu știam era cât de ofertant este interiorul cetății. Ce mai, parcă este un oraș în miniatură în care poți petrece lejer câteva ceasuri fără să te plictisești. Cetatea Alba Carolina este cea mai mare cetate de tip Vauban (adică în formă de stea cu șapte colțuri) de la noi din țară. 

Rîmetea, satul caselor cu obloane verzi și mușcate în geam

Rîmetea a fost cireașa de pe tort a călătoriei prin Transilvania. Din Turda am luat autobuzul spre Câmpia Turzii, de acolo trenul spre Aiud, după care am luat ultimul autobuz spre satul caselor cu obloane verzi. Odată ajunși în Rîmetea a fost o adevărată aventură să găsim cazare, pentru că nu făcusem nicio rezervare înainte. Am bătut din poartă în poartă, până în sfârșit am găsit o cameră liberă când, recunosc, începusem să mă întreb unde vom înnopta. Toate casele erau fie ocupate cu turiști, fie cu curățenia sau proprietarii urmau să plece din sat ziua următoare. În Rîmetea nu găsești clasicele pensiuni din stațiunile turistice, ci de fapt te cazezi în gospodăriile oamenilor. Până la urmă lucrurile s-au așezat cum nu se poate mai bine, am găsit o cameră simplă și curată unde am avut parte de cel mai odihnitor somn din întreaga călătorie.

Muzeul Golești, un conac boieresc și un muzeu în aer liber

După ce am vizitat Vila Florica, impresionantul conac al Brătienilor, am luat microbuzul din Ștefănești până în Golești, unde ghici ce? Am vizitat un alt conac boieresc, care a aparținut unei alte familii care a contribuit semnificativ la România de astăzi. Este vorba de familia boierilor Golești. Dar asta nu este tot. Muzeul Golești, pe lângă vechiul conac boieresc, mai ascunde între zidurile fortificate, un extraordinar muzeu în aer liber, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii.

Printre magnolii până la Vila Florica, vatra și cuibul adevărat al Brătienilor

Duminică, la 9:30 am pornit cu trenul din Gara de Nord având ca destinație Ștefănești-Argeș, pentru a vizita Conacul Brătienilor, cunoscut sub numele de Vila Florica. Conacul familiei Brătianu este numit ca și satul în care se afla, Florica, în amintirea primei fiice a lui Ion C. Brătianu care a murit la vârsta de 3 ani. În trecut, domeniul nobiliar se întindea pe o suprafață vastă de 271 ha, fiind compus din conac, fermă, cramă, capelă, un observator astronomic, gară (actuala gară Ștefănești-Argeș), amplasate în mijlocul unui parc dendrologic impresionant, înconjurat de podgoriile de la Ștefănești. Untul și smântâna produse în ferma Brătienilor erau apreciate chiar de regele Carol I.