Slider

Curs de branding personal cu Anca Baniță

31 mar. 2019


Oare eu sunt un brand? Cu gândul acesta în minte am participat la cursul de branding personal ținut de Anca Baniță. Îmi doream să mă cunosc mai bine, să-mi înțeleg atuurile, să descopăr ceea ce mă diferențiază. Să îmi găsesc vocea mea, autentică și curajul de a o urma. Asta pe de o parte. Pe de alta, voiam să aflu cum pot aplica strategia de brand în ceea ce privește acest loc creativ din online, care este blogul meu personal. Ce îl diferențiază de celelalte? Cum pot crea o comunitate în jurul lui?  Ce îmi doresc să transmită articolele mele? 

LA CURS M-AM SIMȚIT CA LA TERAPIA DE GRUP


Cam multe dorințe pentru un curs de două ședințe, de să zicem 3 ore fiecare (practic ne-am întins ceva mai mult la fiecare întâlnire). Și totuși, am avut mai multe revelații în aceste două zile de curs, decât am avut de la începutul anului. Întâlnirile de la curs au semănat cu felul în care îmi imaginez eu că ar trebui să arate terapia de grup. Un loc cu o energie specială, în care te simți acceptat și îți dai seama că nu ești singurul care își pune întrebări, are temeri, nu și-a dat seama care este țelul său în viață și încă caută răspunsuri.


CUM E STRUCTURAT CURSUL


Cursul are două părți. Prima se referă la introspecție personală. Este partea în care îți definești viziunea, rolul, valorile, talentele și pasiunile. Ești ghidat la fiecare pas și beneficiezi de suportul celorlalți participanți la curs. A două parte, e mai lumească, ca să zic așa și se referă la strategia propriu-zisă de brand. Public țintă, identitate vizuală, canale de comunicare online și offline sau networking.



CE AM ÎNVĂȚAT DE LA CURS?


Au fost o sumedenie de informații noi și emoții. Mărturisesc că după fiecare sesiune de curs am avut două nopți cam nedormite, în care m-am străduit să pun informațiile cap la cap. Pur și simplu m-am simțit copleșită de poveștile tuturor participanților, vreo 10 la număr și de tot ceea ce am descoperit.

*** Am descoperit sau re-descoperit, că fiecare avem anumite talente și competențe. Unele ne vin natural, altele au fost exersate de-a lungul vieții. Ceea ce ne dorim sau visăm să facem nu este neapărat ceea ce este cel mai potrivit să facem și cel mai de folos comunității din care facem parte. Pe această temă vă las în compania unui TED Talk care pentru mine a fost și este în continuare revelator.



*** Fiecare dintre noi își dorește să fie acceptat așa cum este. De multe ori însă am fost nevoiți să purtăm diferite măști, crezând că acestea ne vor aduce aprecierea și acceptarea celor din jur. Ce e mai amuzant, e că de multe ori aceste măști nu-i păcălesc pe ceilalți, ci mai degrabă doar pe noi.

*** Am fost surprinsă de percepția pe care au avut-o ceilalți despre mine, pentru că eu nu mă văd așa. Sau poate mă văd prea puțin așa. Ce-i drept, exercițiul a fost să oferim feedback pozitiv după ce am petrecut doar vreo 3 ore împreună. Totuși, a fost un exercițiu foarte puternic.

*** Fiecare participant avea propriile sale temeri, chiar dacă din perspectiva mea nu mi se păreau fondate. Mi-am dat seama apoi că și eu sunt în aceeași oală. Că nici temerile mele nu sunt prea justificate, dar cum sunt ale mele, mă agăț de ele, de parcă mă definesc.

*** Am ieșit din carapacea mea și m-am expus, fiind vulnerabilă (doar n-am citit-o degeaba pe Brene Brown, chit că nu am reușit să termin cartea). A fost ok, sunt încă în viață, dar nu îmi doresc să repet prea curând experiența. Cu toate acestea știu că pot face acest lucru când va fi nevoie sau când ar ajuta pe altcineva.

*** Evident, am descoperit mai multe despre branding-ul personal și branding în general. Am plecat de la curs cu anumite lucruri de pus în aplicare, așa că stay tuned, sper să observați cât de curând efectul cursului asupra blogului.


Ar mai fi și altele, acestea îmi vin în minte acum, la ceas de seară. Recomand acest curs, pe mine simt că m-a ajutat să mă cunosc un pic mai bine și să pot relaționa mai bine cu cei din jur.

Mai multe detalii despre curs găsiți aici: https://ancabanita.com/cursuri/

Foto: Pexels.com

P.S.: Dacă acest articol ți-a fost util, te rog să îl distribui. Pentru a fi la curent cu noutățile te invit să apreciezi pagina de Facebook a blog-ului și să te abonezi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.
Theme Designed By Hello Manhattan
|

Your copyright

2018-2022 Adriana Pârvu. Toate drepturile rezervate.