Calendar 2018. Luna martie este despre iertare.


Luna martie e despre iertare. Grea temă, nu? Pentru a putea să-i iertăm pe ceilalți, e nevoie să ne iertăm întâi pe noi. Da, să ne iertăm pe noi când greșim, când nu realizăm tot ce ne-am propus, când viața nu ține cont de planurile noastre. De multe ori suntem foarte exigenți cu noi înșine. Cu toate că știm că nu putem atinge perfecțiunea, tot ne încăpățânăm în această direcție. E nevoie să ne aplecăm cu blândețe și înțelegere asupra noastră când greșim. Abia apoi putem să îi iertam pe ceilalți.

Iertarea nu ne face mai vulnerabili în fața suferinței, ci din contră, ne eliberează de aceasta. Când ierți, nu mai ești controlat de emoțiile negative aferente unei anumite situații sau persoane care te-au rănit. În acest fel îți deschizi inima către mai multă energie pozitivă, reflecție și iubire.

Luna aceasta vedem cum putem să aducem mai multă iertare și liniște în viața noastră. Afirmația acestei luni este „Îmi deschid inima pentru a găsi iertarea.” Nu ne așteaptă exerciții tocmai ușoare, dar chiar dacă vă vor pune la încercare, beneficiile aduse de iertare merită cu siguranță acest efort. Gândiți-vă și care ar fi alternativa. Să nu iertăm și să ținem în noi emoțiile negative, blocând compasiunea, speranța și bunătatea. Nu sună prea fericit, nu?

Iartă gratuit 

„Dacă vrem cu adevărat să iubim, este nevoie să învățăm să iertăm.”  - Maica Tereza (1910 - 1997), misionar catolic

De câte ori nu am zis că am iertat însă nu am făcut-o cu adevărat? Primul exercițiu este despre a găsi o persoană care așteaptă iertarea noastră și să i-o acordăm gratuit, printr-un zâmbet, un cuvânt de împăcare sau un act de bunătate.

Iartă-te pe tine

„Cât de nefericit este cel ce nu se poate ierta.” - Publilus Syrius (85 - 43 î.e.n.), scriitor latin de origine siriană

De multe ori cel mai greu este să ne iertăm pe noi înșine. Un exercițiu care să ne ajute să facem asta este ca timp de o săptămână, în fiecare zi, să scriem câte un lucru care ne-a deranjat la noi. Apoi să citim aceste notițe, să acceptăm că ceea ce s-a întâmplat a trecut, să mototolim și să aruncăm hârtia spunând „Mă iert”.

Încearcă ceva nou

„Cine nu a greșit, nu a încercat niciodată nimic nou.” - Albert Einstein (1879 - 1955), fizician 

Încearcă ceva nou, ceva ce îți forțează limitele. Acceptă că nu poți fi un expert de la început, acceptă că greșelile fac parte din procesul de învățare. Bucură-te de fiecare pas înainte pe care îl faci.

Găsește-ți puterea

„Cei slabi nu pot ierta. Iertarea e caracteristică celor puternici.” - Mahatma Gandhi (1869 - 1948), conducător indian

Iertarea ne face mai rezilienți și recunoscători. Acordă 15 minute într-o zi pentru a reflecta cum iertarea te-a făcut mai puternic. Cum ai învățat din greșelile tale după ce te-ai iertat pentru ele? Cine ar lipsi din viața ta dacă nu ai fi învățat să ierți?

Creează un nou început

„Iertarea spune că îți este dată o încă o șansă pentru un nou început.” - Desmond Tutu (1931 - prezent), arhiepiscop sud african

Iertarea ne permite un nou început. Sunt oameni în viața noastră, colegii de muncă sau rudele, cu care avem o relație mai complicată. Creează o oportunitate de a afla mai multe despre ce se întâmplă în viața lor. Ascultă-i cu atenție și străduiește-te ca relația voastră să aibă un nou început.

*** 

Acestea sunt exercițiile lunii martie. Ordinea este aleatorie și voi decideți care vi se potrivesc. Luna viitoare vorbim despre acceptare. 


S-ar putea să îți placă și: CALENDAR 2018. ÎN FEBRUARIE AVEM GÂNDURI SENINE.

Puteți găsi tematicile și exercițiile fiecărui luni aici: Calendar 2018.

***
Mulțumesc pentru vizită!

Dacă v-a plăcut, vă rog să distribuiți acest articol. De asemenea, pentru a fi la curent cu ultimele noutăți vă invit să dați like paginii de facebook și să vă abonați pentru a primi articole noi.

Cu drag,
A.

Sursă foto: Pixabay.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...