Palatul Primăverii, reședința familiei Ceaușescu



Reședința privată a familiei Ceaușescu timp de un sfert de secol, obiectivul cunoscut în epocă sub numele de Palatul Primăverii, a fost deschis publicului larg în anul 2016. Casa Ceaușescu poate fi vizitată doar cu ghidaj, disponibil în română și engleză, iar la cerere și în limba franceză. Este recomandat să faceți programarea cu cel puțin o zi înainte, pentru a evita situația în care numărul persoanelor admise pentru un tur să fie depășit.

Până acum am vizitat de două ori Palatul Primăverii și mă bate gândul să-i mai fac o vizită. Un tur durează 45 minute și se vizitează 50 de încăperi din cele 80 ale vilei. Sunt multe informații interesante puse la dispoziție de ghid, o mulțime de lucruri de văzut, așa că după prima vizită mai este nevoie de încă una pentru a pune lucrurile cap la cap. Sau pentru a putea scrie un articol despre reședința privată a soților Ceaușescu.

La Palatul Primăverii găsești lux, chiar dacă nu unul opulent demn de Ludovic al XIV-lea, tot este un contrast imens, între viața familiei Ceaușescu și viața bucureșteanului de la bloc, care nu avea apă, căldură, gaze și care reușea să găsească ceva de mâncare doar după ce stătea câteva ore bune la coadă. Dar cum nimic nu durează veșnic, nici traiul luxos al soților Ceaușescu nu a durat la nesfârșit, aceștia găsindu-și sfârșitul tragic la revoluție, în 89. Poate că și-au meritat soarta, nu sunt eu în măsură să judec. Fiecare până la urmă culegem ceea ce sădim. Îmi amintesc însă, copil fiind atunci, că am văzut la televizor doi bătrâni speriați, bruscați, puși la zid și apoi ciuruiți de gloanțe, chiar în ziua de Crăciun.

Turul Palatului Primăverii începe cu biroul și salonul lui Nicolae Ceaușescu. Aflăm că dictatorul lua lecții de politică, dicție și franceză, fiind conștient de pregătirea sa modestă și că era un împătimit jucător de șah. Cât de bine juca nu avem cum să știm, deoarece nimeni nu îndrăznea să câștige în fața sa, cu excepția fiului său, Nicu. Pionii de pe tabla sa de șah erau figurine reprezentând țărani, regele era Mircea cel Bătrân, iar regina era o miniatură a Reginei Maria.

Biroul lui Nicolae Ceaușescu

Salonul lui Nicolae Ceaușescu

După vizitarea biroului și a salonului lui Nicolae Ceaușescu pătrundem în holul de la parter, decorat cu fântâni arteziene, mozaic din sticlă de murano, marmură românească, unde sunt expuse câteva dintre cadourile primite de cuplul Ceaușescu în urma vizitelor oficiale.

Palatul are cramă, chiar dacă Nicolae Ceaușescu nu obișnuia să bea, fiind diabetic. Aici pereții sunt acoperiți cu o foiță subțire de aur, iar șemineele sunt decorative, cuplul Ceaușeștilor temându-se să nu fie asfixiați cu gaze toxice. Cumva familia Ceaușescu simțea că nu este prea iubită de oameni și nu aveau încredere în nimeni, cu excepția celor 2 labradori negri, Corbu și Șarona, pe care îi hrăneau doar din mână.

Barul din cramă
Pereții împodobiți cu foiță de aur

Pe lângă cramă, palatul dispune de un cinematograf în stil art deco, destinat doar familiei. Se pare că aceștia vizionau filme aproape în fiecare seară, când se aflau în locuință, fiind mari amatori de filme americane cu cowboy și gangsteri. În acest timp, românii vedeau seara programe de propagandă la televizor.

Cinematograful familiei Ceaușescu din Palatul Primăverii

Urmează salonul de zi, cu deschidere către curte, în care pot fi admirați și astăzi 7 descendenți ai păunilor familiei Ceaușescu. Păunii erau păsările preferate ale Elenei Ceaușescu, motive cu aceste păsări colorate găsindu-se prin întreaga vilă. Cine ar fi crezut că familia Ceaușescu creștea păuni?

Grădina interioară

Descendenții păunilor familiei Ceaușescu

La parter găsim apartamentul lui Valentin Ceaușescu, fiul cel mare. Celelalte dormitoare se află la etaj, unde urcăm și noi în continuarea turului ghidat. Aici găsim apartamentul lui Nicu și al Zoei, singura lor fată. Apoi ajungem în apartamentul de zi al Elenei Ceaușescu, decorat în stil Ludovic al XV-lea, unde aceasta se odihnea în timpul zilei. Urmează apoi salonul de zi Ludovic al XIV-lea, împărat francez, care i-a inspirat pe soții Ceaușescu prin luxul și opulența de care a dat dovada. Urmează apartamentul soților Ceaușescu, unde dormeau împreună cu cei doi câini loiali la picioare.

Biroul lui Nicu Ceaușescu


Biroul lui Valentin Ceaușescu

Biroul Zoei Ceaușescu

Dormitorul Zoei Ceaușescu

Dormitorul de zi al Elenei Ceaușescu



Dormitorul soților Ceaușescu


Baia spectaculoasă a soților Ceaușescu

Ce faci dacă afară e frig și înnorat? Te refugiezi în grădina interioară de iarnă, un fel de seră aflată în mijlocul reședinței. Fie iarnă, fie vară, poți mereu să îți bei ceaiul sau cafeaua sub un copac umbros, înconjurat de vegetație luxuriantă. Pe pereți pot fi admirați păuni din mozaic italian aranjat de mână ca să descrie maiestuoasele păsări.

Grădina de iarnă a reședinței Ceaușescu

Mozaic aranjat manual reprezentând păuni, păsările preferate ale familiei Ceaușescu

Turul continuă cu vizitarea camerei de garderobă a soților Ceaușescu. Apoi mergem la subsol, unde cei doi aveau un fel de spa la ei acasă: saună, solar, fizioterapie, coafor, frizerie și o piscină de invidiat, cu mozaic aranjat manual, pentru a reda diferite scene și evident, nelipsiții păuni.

Garderoba soților Ceaușescu





Piscina interioară a vilei




După încheierea turul, care durează mai puțin de o oră, vă puteți opri pentru o cafea. Mica cafenea a vilei oferă câteva mese, de unde puteți admira păunii frumos colorați din grădina de vară a palatului. Poate la fel stăteau și Nicolae și Elena la o cafea, uitându-se la păuni și punând la cale lucruri mărețe pentru țară și partid. La cafenea puteți intra și separat, fără să fie nevoie să vizitați reședința familiei Ceaușescu.


Comunismul este o parte integrantă a istoriei noastre. Nu ne place să vorbim despre ea, poate pentru că e prea dureroasă și încă prea recentă. Istoria însă trebuie asumată, nu băgată sub preș. Să învățăm lecția care ne e destinată ca națiune pentru a aprecia mai mult unde ne aflăm astăzi. Și să avem grijă ca istoria să nu se repete.

Site: https://casaceausescu.ro
Adresă: Bulevardul Primaverii nr.50, București
Orar: Marți - Duminică 10:00 - 17:00
Preț bilet: 35 lei

Poți găsi alte povești despre casele vechi și muzeele Bucureștiului aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...