Slider

10 idei de cadouri de Crăciun made in ro

17 nov. 2018



Cât de curând Crăciunul o să bată la ușă. Așa că am zis să vă sar în ajutor cu niște sugestii, dar nu orice fel de sugestii de cadouri. Este vorba despre creații manuale ale unor artizani autohtoni. Am fost întotdeauna fascinată de produsele meșteșugite de mână, cu dedicare și pasiune, fie că sunt ele creme, bijuterii, haine, accesorii sau dulcețuri. E puțină magie acolo, într-un produs lucrat de mână. Când îl folosești sau îl porți, parcă simți puțin din energia depusă de făuritorul său pentru a da viața produsului respectiv. Fiecare artizan își lasă amprenta, lasă un pic din el în creațiile sale.

Am zis să vă recomand o parte din creațiile încercate de mine în acest an, dar și altele care mă încântă și aș vrea să le dau o șansă mai încolo sau să le fac cadou celor dragi, că și așa se apropie Crăciunul.

1. PEBS. Pe primul loc este Pebs, pentru bijuteriile delicate create cu rășină, flori presate și multă migală. Cel mai mult îndrăgesc cerceii, am deja 4 perechi. Dacă ajungeți în Brașov, nu omiteți să faceți o vizită la magazinul de pe Strada Republicii de la nr. 39. În magazin veți găsi: bijuterii, broșe, agrafe, genți, săpunuri, creme, felicitări și altele. E o plăcere să îți clătești ochii pe rafturile magazinului, cu siguranță vei petrece ceva timp aici și nu cred că vei ieși cu mâna goală. Eu una nu cred că aș reuși, dar voi poate sunteți mai puternici ca mine. Dacă nu ajungeți în magazin, puteți admira creațiile și online, de unde le puteți și achiziționa. Dar dacă ajungeți în Brașov, dați o fugă până în magazin. E chiar în centrul vechi al orașului. Eu zic că nu o să regretați.


2. FIR DE AȚĂ. Bijuterii finuțe, precum cele de la Pebs, cu rășina care conservă bucățele de flori și frunze am descoperit și la Fir de ață. Pe acestea nu le-am văzut de aproape și nici nu le-am purtat, însă din poze par tare drăgălașe. Așa că aveți o altă sursă pentru bijuterii finuțe, făcute cu drag.

Site: https://www.facebook.com/firdeata/



3. FAIN. În magazinul Pebs din Brașov am descoperit și săpunurile Fain, care arătau delicios. Parcă erau bucăți de tort decorate cu fructe dintr-o lume de poveste. Pe lângă săpunuri, Fain mai oferă creme făurite din ingrediente naturale cu denumiri irezistibile precum Secretul Cleopatrei sau Tinerețe fără Bătrânețe. De la Fain mă tentează să încerc șamponul solid antimătreață Cosița Fermecată. Poate mă citește cineva de acolo și se gândesc să deschidă un punct de vânzare și în București. Un client potențial au deja în persoana mea.

Site:  https://fain-natural.ro



4. TĂMADA. De la Tămada încă nu am încercat pe pielea mea nimic, însă nu e timpul pierdut. Cremele parcă au ceva tămăduitor în ele doar când le citești denumirile și le privești în poze. Cremele pentru ten, corp, uleiurile și sărurile pentru baie se numără printre minunățiile marca Tămada.

Site: https://www.facebook.com/Tamada.bio/



5. RAFTUL CU MIRESME. Aici trebuie să recunosc că m-a prins povestea din spate, cum Georgiana Radu, artizanul din spatele Raftului cu miresme, a fost în Sri Lanka, de unde s-a întors cu uleiuri și rețete ayurvedice, pe care le-a încercat întâi pe propria piele. Observând efectele benefice pe care le aveau uleiurile, a decis să se dedice creării de creme naturale, de care să se bucure și alte femei. Eu am încercat crema regenerantă, pe care am folosit-o pe post de cremă de noapte, pentru că nu se absoarbe chiar așa ușor de către tenul meu mixt și sensibil. Nu știe nici el încă ce e bine pentru el. Mă tentează să mai încerc crema iluminatoare, pentru că am senzația că după aceea tenul meu va străluci ca un neon. Recunosc că, niște denumiri iscusite, ingrediente naturale, la care dacă mai adaugi puțină lavandă și gata, cumpăr. Crema iluminatoare, chiar dacă nu am încercat-o eu, am oferit-o cadou și mi s-a spus că e deosebită. În București, găsiți cremele făurite de Raftul cu Miresme în magazinul MioBio, din centrul orașului (zona Piața Romană).

Site:  http://raftulcumiresme.ro/



6. ATELIER OTILIA SCUTARU. Ce mi-aș fi dorit să am jucării croșetate precum cele împletite de Otilia când eram mică. Ce-i drept și acum mi-aș dori câteva pentru că sunt pur și simplu adorabile. Nu ai cum să nu te îndrăgostești de ele și să le smotocești tot timpul.

Site:  https://www.breslo.ro/atelier.otiliascutaru



7. ATELIERUL PĂPĂDIEI. Și cănile au nevoie de hăinuțe tricotate, mai ales acum că vine frigul. Și dacă cănuțele ar putea alege, cu siguranța s-ar costuma de la Atelierul Păpădiei. Aici găsiți o colecție de căni cu veșminte tricotate, dar și alte surprize cum ar fi pernuțe sau papucei. Cred că și eu am nevoie de o cană pregătită pentru sezonul rece.

Site:  https://www.facebook.com/atelierulpapadiei/



8. IUTTA. De multă vreme mă tot uit după o rucsăcel și o pereche de pantofi pe site-ul celor de la iutta. Arată tare bine, dar nu au prețuri prea prietenoase. Prețurile sunt de înțeles având în vedere că sunt din piele, lucrate manual, cu motive tradiționale. Mă gândesc totuși că îmi pot face un cadou de Crăciun. Că după standardele mele, am fost cuminte.

Site: https://www.iutta.ro/



9. TRIO VERDE. De la Trio Verde pot spune că am încercat toate săpunurile. Asta pentru că am cumpărat un set care conține mini-săpunuri, câte unul din fiecare. Săpunul cu lapte de capră și lavandă este unul din preferatele mele. De asemenea, folosesc în continuare mini-săpunul cu cărbune și tea-tree pentru curățarea tenului în fiecare dimineață. Tot de la Trio Verde am uleiul esențial de lavandă pe care îl folosesc pentru aromaterapie. Când mi se face dor de mirosul de lavandă, pun câteva picături în lampă, aprind lumânărica de ceai și magia poate să înceapă.

Site: http://www.trioverde.ro/


10. BRÎNDUȘA ATENA UNGURAȘU. Bijuterii foarte delicate, fine, pictate pe porțelan. Prețurile nu sunt chiar pentru orice buget, dar dacă cauți un cadou deosebit pentru o persoană deosebită, bijuteriile Atenei îți sar în ajutor.

Site: https://www.breslo.ro/Brandusa.Ungurasu




BONUS. Eu mai am o slăbiciune pentru tricourile pictate de Ana Neacșa, mai ales pentru unul cu o familie de bufnițe. Acum că Ana a schimbat între timp România pentru Anglia, face mai grea achiziția mea, dar nu renunț. Din ce am citit face vizite ocazionale prin țară, ocazie cu care livrează și din comenzi.

Site: https://www.facebook.com/anadesign7/


Cu siguranță îmi vor veni în minte și alte minunății făcute de mână de artizani locali. Dar la prima strigare pe acestea mi le-am amintit. Mă bucură orice sugestii aveți pentru completarea listei.

Vă doresc cadouri inspirate de sărbători și aici mă refer mai ales la cele care nu se cumpăra cu bani: timp petrecut împreună cu cei dragi, să ascultați atent fără să întrerupeți, înțelegere și iubire pentru cei din jur.

Notă: O parte din poze sunt făcute de mine, altele sunt luate de pe site-urile de mai sus. Poza de început a articolului poartă marca Pexels.com .

P.S.: Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului și să vă abonați.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Theme Designed By Hello Manhattan
|

Your copyright

2018-2019 Adriana Pârvu. Toate drepturile rezervate.