Slider

Pietroșița, livezi cu pruni și case cu povești

10 nov. 2021


Unii își doresc să exploreze destinații exotice, departe de casă, eu îmi doream să ajung de multă vreme în Pietroșița, județul Dâmbovița. Auzisem eu de această localitate în copilărie și mi-a rămas în minte ca fiind un loc deosebit de pitoresc. Atât de mult m-a fascinat acest sat, încât chiar dacă nu ajunsesem niciodată acolo, i-am dedicat un proiect întreg la facultate, despre cum ar putea fi dezvoltat turismul rural în localitate. Și uite că după ani și ani, într-o sâmbătă din luna septembrie, am reușit în sfârșit să-i fac o vizită.

 

Din București până în Pietroșița sunt cam 116 km, care pot fi străbătuți în aproximativ 2 ore cu mașina. Dacă totuși nu ai la dispoziție o mașină, dar tot îți dorești să ajungi în Pietroșița, ei bine, o poți face cu trenul. Doar că nu este chiar atât de ușor. Am luat trenul din București până în Târgoviște și apoi din Târgoviște până în Pietroșița, fără posibilitatea de a reveni în București în aceeași zi. De înnoptat, am înnoptat în Târgoviște.

 

Dar uite-mă ajunsă în sfârșit în Pietroșița, într-o zi călduroasă de toamnă, cu un soare dogoritor. Primul traseu a fost de la gară până la Satul Prunilor, un complex de vile unde te poți caza în localitate. Din cercetările mele pare să fie cam și singura posibilitate de cazare în Pietroșița. Dar e nevoie să închiriezi o vilă întreagă, pentru două nopți, cu pensiune completă ... unde mai pui că oricum erau complet ocupați în weekend-ul respectiv.

 

Dacă sunteți curioși de unde vine numele localității Pietroșița, cum am fost eu, o variantă ar fi dată de combinația piatră și șiță, materiale folosite la construirea caselor din localitate. O alta, este că ar fi un diminutiv de la Pietroasa, cum mai este denumit masivul muntos sub care se află satul. Eu una i-aș zice mai degrabă Prunișița, având în vedere numeroasele livezi de pruni pe care le întâlnești în sat.

 

La începutul secolului XX, Pietroșița a fost declarată stațiune climaterică. Situată la 650 m altitudine, localitatea se bucură de aer curat, datorat pădurilor de foioase și conifere înconjurătoare. Chiar membri ai familiei regale au vizitat Pietroșița, având în vedere distanța de doar 24 km dintre Pietroșița și Sinaia.






Complexul de vile Satul Prunilor

Vedere spre satul Dealu Frumos din comuna Pietroșița


După traseul până la Satul Prunilor, am coborât la vale și am traversat râul Ialomița, pentru a descoperi cealaltă față a Pietroșiței. Aici am fost surprinsă tare plăcut de casele pe care le-am întâlnit. Arhitectura caselor din Pietroșița amintește de cele întâlnite în Comarnic, Sinaia sau Bușteni. Case din piatră, cu dantelă din lemn, care spun încă poveștile celor care le-au locuit odinioară.

 

La tot pasul am întâlnit case mai vechi sau mai noi, unele din ele cu plăcuțe care să le ateste valoarea istorică și să facă cunoscut numele foștilor proprietari. Mai demult, Pietroșița se lăuda cu cel mai mare muzeu etnografic din județul Dâmbovița. Am găsit lăcatul pus pe poartă, iar pe veranda casei impunătoare ce găzduia odinioară muzeul, erau tot felul de obiecte vechi aruncate la nimereală.

 

Într-una din casele din Pietroșița a fost adăpostit I.H. Rădulescu în timpul Revoluției de la 1848, când a avut loc refugiului guvernului provizoriu revoluționar. Cine știe câte alte povești mai ascund casele din Pietroșița?

 



Clădirea care a adăpostit Muzeul Etnografic din Pietroșița


Biserica Sfânta Maria






Casa în care s-a refugiat I.H. Rădulescu









Prin sat, i-am salutat pe toți oamenii pe care i-am întâlnit și ne-au salutat și ei înapoi, probabil imaginându-și că am venit în vizită la vreo rudă, nu că am fi printre puținii turiști care se aventurează în Pietroșița. Când mergeam spre gară, ca să luăm trenul înapoi spre Târgoviște, un copil chiar ne-a vorbit în engleză crezând că suntem turiști americani. Că doar ce să caute turiștii autohtoni în Pietroșița?

P.S.: Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului și să vă abonați.

2 comentarii:

Un produs Blogger.
Theme Designed By Hello Manhattan
|

Your copyright

2018-2019 Adriana Pârvu. Toate drepturile rezervate.