„Ceea ce mintea a uitat, corpul nu uită ... din fericire.” spunea Sigmund Freud. Orice traumă, mică sau mare, își lasă amprenta asupra noastră și a corpului nostru, indiferent dacă ne amintim sau nu episodul traumatic. Uneori traumele au loc la o vârstă fragedă sau chiar la naștere. În cartea sa Traumă și Memorie, doctorul Peter Levine prezintă cazul unui bebeluș traumatizat la naștere, care a avut cordonul ombilical strâns în jurul gâtului ce amenința să-l sufoce și a fost nevoie de intervenția brutală a mai multor doctori ca să-l salveze. Chiar dacă micuțul nu mai avea amintirea nașterii sale, fusese traumatizat în urma acesteia și purta amintirea vie în corpul său și în imposibilitatea de a relaționa cu mama sa. Putem vorbi chiar de traume dinainte de naștere, când fătul preia din neliniștea și anxietatea mamei, dacă acestea sunt la cote alarmante. Ca să nu mai pomenesc de traumele transgeneraționale, care se transmit de la o generație la alta.
