Slider

Dilema omnivorului de Michael Pollan

22 nov. 2020


Dilema omnivorului este o carte interesantă. Autorul, Michael Pollan, jurnalist de investigație, a vrut să descopere ce anume punem în farfurie. Dacă pentru mulți dintre noi răspunsul la întrebarea „de unde vine mâncarea?” este de la supermarket, Michael Pollan a mers mai departe, până la plantațiile de porumb, la fermele de creștere a animalelor, la cules de ciuperci și chiar la vânătoare de mistreți. Cartea cuprinde trei părți principale, urmărind trei lanțuri trofice: mâncarea industrializată, mâncarea organică sau „alternativă” și hrana pe care oamenii și-o procură singuri prin vânătoare, cules sau grădinărit.


După ce am citit prima parte a cărții, m-am bucurat că nu am mai mâncat de ani de zile la McDonalds sau KFC. Condițiile în care sunt crescute vitele în fermele industriale din Statele Unite (și probabil din alte colțuri ale lumii) lasă mult de dorit: înghesuite, scufundate în propria mizerie și îndopate cu porumb, chiar dacă ele sunt erbivore. Nu contează, porumb se cultivă din belșug de când solul poate fi fertilizat artificial cu azot, așa că vacile au fost nevoite să treacă la o dietă cu porumb. Apoi ca să nu se îmbolnăvească având în vedere condițiile mizere în care își duc existența sunt îmbuibate cu antibiotice. Te face să te gândești de două ori dată viitoare când vrei să comanzi o friptură de vită. Nu că soarta porcilor sau a găinilor crescute în astfel de ferme ar fi mai fericită.


Totuși, în a doua parte a cărții am răsuflat ușurată să aflu că se poate face și altfel agricultura și creșterea animalelor, într-un mod responsabil, care ține cont de natura și nevoile animalelor și plantelor. Printr-o cunoaștere a simbiozei dintre sol, soare, animale, plante se poate crea un sistem prin care aceste elemente să fie în armonie și să se completeze reciproc. Aici apare în scenă ferma „transorganică” Polyface al lui Joel Salatin din Swoope, Virginia.


În ultima parte a cărții, Michael Pollan pornește la vânătoare de mistreți sălbatici și la cules de ciuperci. Dacă până acum aș fi susținut sus și tare că dacă ar trebui să-mi ucid singură hrana, mai mult ca sigur aș deveni vegetariană, acum nu mai sunt așa sigură. Dă-mi o pușcă și trimite-mă în pădure și s-ar putea să ies din ea cu ceva vânat. Mai problematică ar fi eviscerarea animalului și golirea viscerelor, cum s-a dovedit și în cazul autorului. Atunci probabil aș vomita și aș leșina. Nu știu neapărat în ce ordine.


Ce am învățat din cartea lui Michael Pollan? Să fiu mai atentă la eticheta și proveniența alimentelor și să aleg cât mai multe produse locale și de sezon. Cumva știam deja asta, dar a fost nevoie de o carte bine documentată ca să-mi reamintească, dar și să-mi explice cât se poate de clar de ce aceasta este cea mai bună alternativă pentru noi și pentru planeta care ne găzduiește. 


S-ar putea să îți placă și: CUM NE HRĂNIM SĂNĂTOS? MIC GHID DE NUTRIȚIE.


P.S.: Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului și să vă abonați.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.
Theme Designed By Hello Manhattan
|

Your copyright

2018-2019 Adriana Pârvu. Toate drepturile rezervate.