Slider

Barcelona category
Se afișează postările cu eticheta Barcelona. Afișați toate postările

Barcelona: Ploaie și Parcul Guell, soare și Hospital Sant Pau - 2017 (III)

28 mai 2017


În ultima zi în Barcelona am ajuns în Parcul Guell, că tot luasem biletele cu o zi înainte, când astrele nu se aliniaseră ca să putem vizita zona monumentală a parcului. De aceasta dată însă nu ne-am topit la soare, ci a plouat pe tot parcursul vizitei, mai întâi mărunt, apoi semnificativ. Nu pot spune că vizita a meritat investiția de 12 euro, în condițiile în care zona monumentală a parcului poate fi văzută și din exterior destul de bine.

În zona monumentală poți intra prin Teatrul Grec sau Plaça de la Natura, o terasă întinsă, înconjurată de o bancă-balustradă ondulată, decorată cu bucățele colorate de ceramică. Gaudi era un adept al refolosirii materialelor și acest aspect a ajuns să fie semnătura a sa. De aici poate fi admirat de sus întregul oraș. Dacă nu ar fi plouat, aș fi putut să poposesc pe marginea balustradei colorate. Mozaicul bucăților mici de faianță și sticlă mi s-a părut fascinant, plin de imaginație, parcă fiecare mică bucățică se afla exact acolo unde îi e locul, ca într-un puzzle.

Barcelona văzută de sus: Parcul Guell și Cetatea Montjuic - 2017 (II)

21 mai 2017


Ziua de duminică a debutat cu soare, așa că după un mic dejun generos și o cafea, am luat autobuzul spre ceea ce speram a fi unul din obiectivele zilei: Parcul Guell, cu zona sa monumentală, ce poate fi vizitată doar pe bază de bilet. Am ajuns în jurul orei 12 în parc și când să luam bilete pentru zona monumentală, vedem că acestea pot fi achiziționate pentru vizite începând cu ora 17, în aceeași zi. Să luam bilete atunci, să luam bilete pentru a doua zi? Cum nu aveam în plan să mai revenim în aceeași zi, am decis să luam bilete pentru luni, deoarece zborul îl aveam mai pe seară.

Hola Espana, hola Barcelona - 2017 (I)

9 apr. 2017


În Barcelona am ajuns într-o zi ploioasă de la sfârșitul lunii martie, când ploua, nu glumă. După un zbor fără peripeții cu BlueAir, Barcelona ne-a întâmpinat cu palmieri, câțiva papagali zgomotoși și o ploaie torențială. Dar cum nici în capitala Cataloniei nu lipsesc oamenii întreprinzători, cu „doar” 4 euro am putut cumpăra o umbrelă firavă de la ieșirea din subteran. 

Astfel înarmată am străbătut orașul de la stația Clot Arago până la hotelul Travelodge Poblenou, unde aveam făcută o rezervare prin booking.com.  Gazda primei noastre aventuri turistice în Spania s-a dovedit o alegere inspirată: camere sclipitor de curate, personal amabil și zâmbitor, plus un mic dejun generos, demn de un monarh.

Un produs Blogger.
Theme Designed By Hello Manhattan
|

Your copyright

2018-2026 Adriana Pârvu. Toate drepturile rezervate.