Slider

O altă vila Minovici, în stil Tudor, o construcție atipică pentru București

25 nov. 2018


Dacă ieri scriam despre Vila Minovici, poate cea mai frumoasă casă din București, astăzi vă povestesc despre vecina sa, o clădire atipică pentru București, construită în stil Tudor. Este vorba despre casa nepotului lui Nicolae Minovici care la rândul său găzduiește un muzeu. Ne putem imagina că Dumitru Furnică-Minovici a luat microbul colecționării de la unchiul său. În anul 1942 este încheiată construcția în stil Tudor, menită să adăpostească colecția sa de artă medievală veche, care astăzi poartă numele de „Muzeul de Artă Veche Apuseană Ing. Dumitru-Furnică Minovici”.

La parterul clădirii, un salon imens, găzduiește obiecte valoroase din diferite colțuri ale Europei. Cum intri, la stânga, poți vedea biblioteca ce găzduiește numeroase manuscrise vechi. Apoi îți atrag atenția vitraliile colorate prin care pătrunde înăuntru lumina de afară. Când o iei la dreapta descoperi un șemineu toscan, după care salonul se prelungește cu un loc de luat masa. Manuscrise vechi, statui, picturi, tapiserii, obiecte de mobilier sculptat îți atrag atenția în încăpere. Îmi imaginez că fiecare obiect în parte ascunde câte o poveste incredibilă.

După ce observi atent colecția găzduită de salonul principal, poți ieși în mica grădină din spatele casei. De aici poți saluta casa vecină, Vila Minovici, împreună cu parcul său generos. Ce priveliște incredibilă ți se așternea în fața ochilor pe vremuri, când ieșeai din casă ca să servești ceaiul sau cafeaua afară.

Mi-aș dori ca una din aceste case vechi, cu numeroase încăperi și cotloane, să fie deschisă complet publicului, să poți pătrunde în orice cămăruță, să poți urca în pod sau să cobori în beci. Toate camerele să păstreze mobilierul vechi, folosit în epoca respectiva. Să poți vizita atât camerele stăpânilor, cât și camerele servitorilor, ca să îți poți imagina cum se desfășura viața pentru fiecare în parte. Casa își poate desfășura activitatea de pe vremuri, să poți vedea doamnele care servesc un ceai și discută mondenități, domnii care fumează tutun și discută politică și servitorii care stau deoparte, așteptând să vadă dacă stăpânilor lor le lipsește ceva.















Adresă: str. Dr. Nicolae Minovici nr. 3, sector 1 București
Orar: miercuri - duminică de la 9:00 - 17:00
Intrarea gratuită

S-ar putea să îți placă și:

Poți găsi alte povești despre casele vechi și muzeele Bucureștiului aici.

Foto: Sony  A6000 + obiectiv 16-50

P.S.: Dacă acest articol ți-a fost util, te rog să îl distribui. Pentru a fi la curent cu noutățile te invit să apreciezi pagina de Facebook a blog-ului și să te abonezi.

Un comentariu:

Un produs Blogger.
Theme Designed By Hello Manhattan
|

Your copyright

2018-2022 Adriana Pârvu. Toate drepturile rezervate.