Lecții de viață cu Zorba Grecul


Creta, cu valurile spumoase ale mării, nisipul fin, vestigiile arheologice și lămâii parfumați mi-a rămas întipărită în minte și în suflet. M-am simțit cumva acasă în cele șapte zile petrecute pe insulă. Poate o fi și din cauza originilor mele grecești proaspăt descoperite în urma unui test ADN. Oricum o fi, după ce am revenit în țară mi s-a făcut dor de Creta. Mi-am scris impresiile de călătorie, am avut șansa de a scrie și despre Fisika, o afacere de familie cu cosmetice naturale tocmai din inima Cretei, dar tot mi-am dorit să pătrund mai bine secretele insulei. Și cum altfel decât prin intermediul unei cărți? Nikos Kazantzakis este cel mai cunoscut scriitor cretan, iar opera sa cea mai vestită este Zorba Grecul, așa că zarurile au fost aruncate. Alea iacta est!

Nu pot spune că a fost dragoste de la primele pagini, dar pe măsură ce citeam mai mult, începeam să-i pătrund tainele și să-l îndrăgesc pe Alexis Zorbas. Asta probabil pentru că mi-aș dori să îi semăn mai mult, să fiu ca el un om liber, care se bucură de tot ceea ce-i oferă viața. Un om care trăiește totul cu uimire, aici și acum. Cel mai bun exemplu de mindfulness

„Am încetat să-mi mai amintesc ce s-a întâmplat ieri, am încetat să mă mai întreb ce-o să fie mâine. Ce se întâmplă azi, în clipa de față, asta mi-e grija. Îmi zic: Ce faci în clipa asta, Zorba? - Dorm. - Apăi dormi zdravăn! - Ce faci în clipa asta, Zorba? - Muncesc. - Apăi, muncește zdravăn! - Ce faci în clipa asta, Zorba? - Țin în brațe o muiere. - Apăi ține-o zdravăn, Zorba, uită tot restul, nu mai există nimic altceva pe lume, nimic decât ea și cu tine, dă-i bătaie!”

Alexis Zorbas

M-am regăsit mai mult în persoana naratorului, a omului care petrece mai mult timp analizând viața, decât trăind-o. Omul care își pune întrebările existențiale la tot pasul și îl macină că nu găsește răspunsuri.

Acțiunea romanului Zorba Grecul are loc, așa cum v-am mai spus în Creta și îi are ca actori principali pe narator, un tânăr intelectual grec și pe Alexis Zorbas. Cartea este inspirată din fapte reale, de timpul petrecut de Nikos Kazantzakis alături de Gheorghios Zorba în Peloponez, pentru a extrage cărbune. Scriitorul s-a străduit și a reușit să-l zugrăvească în culorii tare vii pe Zorbas. Îl auzi vorbind, îl vezi dansând și îl asculți extaziat cum cântă dumnezeiește la santuri.

M-a amuzat mult când Zorba îi spune naratorului că cei care își trăiesc viața nu au timp să scrie despre ea. Așa că toate cărțile sunt compuse de scribălăi, d-aștia care își imaginează cum e viața, dar nu o trăiesc cu adevărat. Nu ai cum să nu-l îndrăgești pe Zorba până la finalul cărții și să nu-ți dorești să recitești romanul, ca să-i pătrunzi mai bine secretele.

„De ce? Pentru bunul motiv că eu trăiesc toate tainele astea de care vorbești tu și că n-am timp să le scriu. Ba e război, ba-s muierile, ba vinul, ba santuri-ul: când să mai pui mâna și pe flecarul ăsta de toc? Și uite-așa se face că treaba a încăput pe mâinile unor șoareci de bibliotecă. Toți ăi de trăiesc tainele, vezi tu, n-au timp să scrie, și toți ăi de au timp, nu trăiesc tainele. Pricepi?”

Alexis Zorbas

Pe mine, romanul Zorba Grecul, m-a purtat din nou în Creta, am auzit valurile spărgându-se de țărm, am simțit mirosul sărat al mării și nisipul fin sub picioare. Am fost și revoltată pe alocuri la cum erau încă privite femeile atunci, mai degrabă ca bunuri, decât ca oameni. Rostul lor era de a-și asculta bărbatul, de a se ocupa de gospodărie și de a produce moștenitori sănătoși. Totuși Zoba considera că și femeia e om, chiar dacă e o ființă plăpândă.

Esența romanului în viziunea mea este că viața e făcută să fie trăită, aici și acum.

„În viața mea, cele mai mari foloase le-am avut de pe urma călătoriilor și a viselor; dintre oameni, vii sau morți, prea puțini m-au ajutat în lupta-mi. Și, dacă aș vrea să-i disting pe cei ce mi-au lăsat urme mai adânci în suflet, aș reține poate vreo trei-patru: Homer, Bergson, Nietzsche și Zorbas. Primul a însemnat pentru mine ochiul albastru, senin - ca discul soarelui - care luminează cu strălucirea lui eliberatoare totul; Bergson m-a scăpat de impasurile filosofice ce mă torturaseră în prima tinerețe; Nietzsche m-a îmbogățit cu noi neliniști și m-a învățat să transform nefericirea, amărăciunea, nesiguranța în mândrie; Zorbas m-a învățat să iubesc viața și să nu mă tem de moarte. De-ar fi să aleg azi un «îndrumător spiritual», un «guru», cum îl numesc indienii, «Bătrânul», cum îi zic călugării la Sfântul Munte, cu siguranță că pe Zorbas l-aș alege fără a sta pe gânduri”

Nikos Kazantzakis

Nikos Kazantzakis era și un călător împătimit, în opera sa regăsindu-se numeroase impresii de călătorie, pe care îmi doresc să le citesc. Asta pe lângă romanul Căpitanul Mihalis și Oamenii și supraoameni, scris de prima sa soție, Galatia Alexiou, despre ceea ce a fost calvarul conviețuirii lor.

Alte recomandări de lectură găsiți aici.

P.S.: Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului și să vă abonați.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...