Slider

FlorAtitud, bijuterii unice cu flori presate

12 ian. 2023


În atelierul FlorAtitud din Târgu Mureș sunt făurite diferite minunății, având la bază florile presate. În combinație cu argintul și rășina se pot transforma în bijuterii unice, precum medalioane, cercei, brățări, inele sau butoni. Pe lângă bijuterii, florile presate mai sunt ingrediente pentru semne de carte, felicitări sau tablouri florale. 

 

Florile, în mare parte, sunt cultivate chiar de echipa FlorAtitud, apoi culese și presate cu grijă, ca să își păstreze unicitatea și autenticitatea. Cele care nu sunt cultivate, sunt atent selecționate din natură, de pe câmpuri sau din păduri. 


„Petală cu petală, floare cu floare, cultivăm și uscăm obsesiv plante, apoi creăm bijuterii unice.”

 

Cine este echipa FlorAtitud? 


Mihaela Grama este cea care topește argintul, mânuiește ciocanul, cu pricepere și răbdare manevrează rășina și florile presate, pentru ca la final să prindă viață o bijuterie unică. 


Alături de Mihaela se află soțul său, Marius, care se ocupă de tot ceea ce înseamnă achiziții, facturi, pregătiri pentru târguri și sprijin de orice fel, logistic, motivațional și mai ales, emoțional. 


Tot la capitolul suport, deși uneori ar putea fi incluse și la sabotaj, sunt cele două pisici care își fac veacul în atelier, Beau și Milly

 

Mihaela

Marius

Milly

Beau

Dar hai să aflăm mai multe despre FlorAtitud, despre locurile faine din Târgu Mureș, despre cărți și stare de bine, chiar de la Mihaela. 


1. Cum a luat naștere brand-ul FlorAtitud, unde îmbini florile presate cu rășină și argint pentru a crea bijuterii unice? 


Am spus variante ale acestei povești clienților de atât de multe ori de-a lungul timpului. Partea frumoasă este, cum trec anii, că se tot adaugă poveștii noastre episoade noi. 


Am în structura mea extrem de multă răbdare, creativitate și o înclinație spre frumos. Am fost un copil pasionat de lucrul de mână, colaje, plante, flori, natură. Primul semn de carte cu flori presate a luat viață în 2009, primăvara, ca suvenir pentru un eveniment la care am participat. În același an am vândut primele tablouri, iar în anul următor am planificat primul târg. Am început atelierul în camera mare a apartamentului în care locuiam, timid, stângaci. Răspunsul bun al clienților și susținerea soțului, m-au făcut să continui să învăț, să exersez și să îmi doresc mai mult. 


Mi-am dorit la un moment dat să pot purta florile, liniile și culorile cu care mă jucam, așa că am început să fac bijuterie. Cred ca ordinea aceasta - semn de carte, tablou apoi bijuterie, mă face să îmi doresc să transform fiecare bijuterie într-un mic tablou. Așa ajung să amestec într-un cercel de 6 mm bucăți din 5-6 plante diferite. Pensula mea sunt florile. Unii pictează cu culoare, eu pictez folosindu-mă de petalele florilor, de liniile și bobocii lor. 


Cronologic mai adaug în poveste focul și designul (partea metalică) realizate tot de mine. Modelele metalice pentru bijuterie, lucrate de fabrică în serie, pe care le foloseam la început ca suport pentru florile mele nu m-au mai mulțumit. Așa am făcut primul curs, atelierul extins, apoi alte cursuri. Acum mă joc cu metalul, în special cu argintul, și îi dau formele dorite ca să susțină florile presate, în felul în care îmi imaginez. 

 





2. Pe lângă creațiile FlorAtitud, am aflat că mai ai un alt proiect legat de bijuterie, Content.Mihaela Grama. Cum ai caracteriza bijuteriile Content.MihaelaGrama fața de cele din colecțiile FlorAtitud?


Ambele lumi mă au pe mine ca designer și motor. FlorAtitud e locul meu de muncă, aici mă joc, creez atât pentru mine, cât și cu gândul la cei din jurul meu. Cultiv plante în grădină, le culeg din natură, le usuc și apoi le folosesc petală cu petală și crenguță cu crenguță pentru fiecare cercel. Aici am bucuria de a vedea o bucățică de plantă cum se transformă într-o bijuterie unică.


Content.MihaelaGrama e brandul nou care a luat viață cu prima colecție de bijuterie de autor contemporană și minimalistă. Lucrez o colecție de câteva piese pe an. Ca să fac asta, planific aproape cu un an înainte ce să fac. Piesele de aici au coerență în cadrul unei colecții, sunt o reflexie pură a ceea ce sunt eu, ce simt în perioada respectivă. Mă analizez, caut în mine și transpun în bijuterie trăirile mele. 

 

Dacă piesele FlorAtitud se găsesc la târguri și în câteva magazine, cele din Content.Mihaela Grama iau calea expozițiilor sau galeriilor. Presiunea e mult mai mare, iar dacă FlorAtitud înseamnă uneori joacă, colecțiile de dincoace le simt serioase, simt o presiune atât la concept, cat și la design, și le judec (mă judec) mult mai aspru. Din toată această atenție pentru detaliu e și diferența de prețuri dintre ele.





3. Atelierul de creație FlorAtitud se află în orașul Târgu Mureș. Ce i-ai recomanda să viziteze cuiva care trece prima oară pragul orașului? De asemenea, care este locul tău preferat din oraș?

 

O să glumesc și o să spun că noi suntem atracția orașului . Din nu știu ce motiv, dacă se folosește Google Maps pentru orientare, pentru multe locuri oamenii sunt trimiși la noi. Punctul cu centrul orașului cade exact pe casa noastră și într-o vreme oamenii care căutau Grădina Zoologică ajungeau la noi la poartă.

 

Glumeam cu o prietenă să aibă grijă ce sunete scoate, stând la noi pe canapea, că auzind-o poate vine cineva la „Grădina zoologică”. Nu am terminat bine fraza, că s-a deschis poarta, apoi ușa livingului, o doamnă urmată de 2 copii a băgat capul și a întrebat „Grădina zoologică?”. Grădina Zoologică e într-o zona frumoasă a orașului. Cei care vin cu copii se pot bucura de parcul de lângă grădina și de plimbarea care efectiv e prin pădure. E un loc sigur de stat în natură, printre copaci și iarbă. Culeg primăvara flori din zonă. 

 

Pentru mine , locul cel mai frumos din oraș rămâne cetatea și zona centrală. Ne place să ne plimbăm, eu și soțul, cu înghețată în mâna prin cetate, ziua și să ne uităm la oamenii care se bucură de iarbă, de liniștea de acolo, să ne uităm la ziduri, la copaci și la culorile blânde . 

 

Centrul și străzile din jur oferă clădiri cu o arhitectură frumoasă, iar pentru noi e traseul de plimbare și povești, locul unde ne împărtășim gândurile de peste zi. Aș spune că nu e de ratat nici Turnul Prefecturii. Oferă o panorama deosebită asupra orașului. 

 

Târgu Mureșul mai e renumit și pentru zona cu apă și bazine, pentru Complexul Weekend. Noi cum suntem mai sperioși , ca pisicile, ne mai plimbam uneori pe acolo seara, când majoritatea oamenilor sunt deja plecați acasă . 


La marginea orașului e o pădure unde ne place să mergem în sezonul cald. Primăvară e plină de ghiocei și viorele de pădure , vara e toată flori, verdeață și liniște, iar toamna culoare. De acolo mai luăm unele flori pentru presat, dar și chef și bună dispoziție .






4. Ai un anumit gen preferat când vine vorba de cărți? Dacă ai cumva o carte preferată, care este aceasta și de ce?

 
Am descoperit că mă schimb și mă transform ca om, am perioade, așa că nu am promis loialitate niciunei cărți sau unui stil. Consider că am citit prea puțin ca să pot să am gusturi bine formate sau să am doar o carte preferată.

Citesc psihologie când sunt odihnită, romane ușoare ca mâncarea de ronțăit printre mese dacă sunt obosită. Nu sunt neapărat fan al autobiografiilor, dar am găsit vreo două scrise inteligent și am rămas cu câteva citate de acolo. Îmi place ironia în carte, uneori chiar și cinismul, lucrurile scrise concis, informația consistentă, profunzimea în cuvinte puține. Vânez cărți de artă și am câteva despre plante și flori.

Mi-am format obiceiul să fac poze citatelor care îmi plac și să le revăd până le asimilez. Cred că cele mai multe imagini mi-au rămas în ultima vreme din Șotron de Julio Cortazar. Am citit Un bărbat pe nume Ove printre clienții de la un târg în vara și râdeam singură în scaun. Mi-a plăcut Ian McEwan, i-am putut citi descrierile fără să mă plictisesc. Mi-am propus să mă întorc în timp, să iau pe rând clasicii la care nu am ajuns când ar fi trebuit.

Consider că ceea ce citesc e cumva hrană pentru persoana mea interioară, așa că încerc să mănânc cât pot de „sănătos”.
 
 



5. Care sunt sursele tale de inspirație când vine vorba de creat bijuterii? De unde îți vin ideile și ce anume ai dori să transmiți celorlalți prin intermediul creațiilor tale?

Cred că suntem o sumă lucrurilor pe care le vedem, a experiențelor pe care le avem, a oamenilor pe care îi întâlnim. Toate cumva se amestecă. Creativitatea, știu că nu are limite și odată stimulată, udată și îngrijită ea tot crește și se dezvoltă. Urmăresc alți artiști, citesc, mă hrănesc cu frumosul din natură, fac cursuri, lucrez constant. Nu pot spune foarte clar ce mă inspiră. Mi-ar place să găsesc sursă și să „mă duc” la ea, cum duci mașina la pompă sau calul la păscut. Cred că totuși, ceva fac bine, pentru că încă nu am simțit că am timp să lucrez, dar nu am inspirație. De cele mai multe ori văd piesele cu ochii minții și durează luni bune până reușesc să găsesc timp să le aduc la viață.

Văd frumosul din jurul meu, culorile, liniile și formele care mă fascinează, și simplu, mă joc cu ele.
Vreau să le pot purta, să le pot simți, să îmi iau echilibru și liniște din ele. Când întâlnesc oameni care se bucură de felul în care văd eu frumosul, nu pot decât să mă bucur. Sper să pot da mai departe din bucuria pe care o simt.





6. Pe lângă făurirea de bijuterii, care sunt lucrurile care îți aduc bucurie? Ce faci pentru a-ți redobândi starea de bine când traversezi o perioadă mai agitată sau mai dificilă? 


În timp am reușit să îmi fac câteva obiceiuri de care mă țin. Sportul dimineață, plimbarea seara, serile săptămânale cu prietenii pentru care îmi place să gătesc la un pahar de vin și o poveste, muzica ce se aude constant la noi indiferent că lucrez în atelier sau în altă parte a casei.

Încerc să citesc mereu, simt că adun din cărți citate și cuvinte care rămân cu mine. În momentele în care nu mai reușesc să îmi opresc creierul din drumurile pe care le tot face, mă deconectează un film bun

Am un soț extraordinar, care e și cel mai bun prieten al meu. Compania lui, plimbările, poveștile pe care le avem și „multele” toate pe care le facem împreună nu le-aș da pe nimic altceva. Uneori stăm amândoi și râdem de ce sunt în stare pisicile noastre să facă, le smotocim și ne jucăm cu ele. Avem 2, și visez la a 3-a.

Mă deconectează și curtea pe care o avem, îngrijitul plantelor, replantat, tuns și tot ce mai poate fi de lucru printre flori.

 




 

Site: www.floratitud.ro

Facebook: https://www.facebook.com/FlorAtitud

Adresă: Str. I.L.Caragiale, nr. 15, Târgu Mureș (cu o programare prealabilă puteți vizita atelierul FlorAtitud, care este în același timp și locuința soților Grama și a pisicilor lor)

Telefon: 0741212186

Email: miheela@yahoo.com


Sper că ți-a plăcut acest articol despre FlorAtitud, bijuterii realizate manual cu drag și cu flori presate. În anul ce abia a început sper să am mai des șansă de a povesti despre micii creatori de magie de la noi din țară!


P.S.: Dacă ți-a fost de folos acest articol, te rog să îl distribui. Pentru a fi la curent cu noutățile poți aprecia pagina de Facebook a blog-ului și să te abonezi ca să primești pe mail articolele!

Un comentariu:

Un produs Blogger.
Theme Designed By Hello Manhattan
|

Your copyright

2018-2022 Adriana Pârvu. Toate drepturile rezervate.