Slider

12 locuri în care mi-aș dori să înnoptez în 2019

20 ian. 2019


Sunt multe pensiuni, conace, chiar și castele de la noi din țară în care mi-aș dori să înnoptez. În special mă încântă casele săsești, dar și conacele vechi de mai bine de un secol, care au fost transformate miraculos, pentru a fi gazde aproape perfecte. Dintre acestea câteva mi-au devenit dragi și mi-aș dori să le trec pragul cândva, sper eu cât mai curând. Am făcut o selecție de 12 astfel de locuri de vis, câte o sugestie pentru fiecare lună a anului. Cine știe ce surprize îmi va aduce 2019 și prin ce locuri faine îmi va purta pașii.

1. CINCȘOR CASE DE OASPEȚI (CINCȘOR) m-a cucerit de la început, de când am aflat despre vechea casă parohială sau vechea școală, care în loc să fie lăsate în paragină, au fost renovate, pentru a fi transformate în case de oaspeți. Combinația dintre mobilierul scandinav de la Ikea și detaliile tradiționale mi se pare tare reușită. Nu lipsesc aici nici mâncărurile delicioase, din ingrediente locale, gătite pentru musafiri. Să mai zic că au și camere cu cadă sau cu șemineu?


Site: http://transilvania-cincsor.ro

2. COUNTRY HOTEL (HĂRMAN) este recomandarea mea dacă vreți să înnoptați în Hărman sau de ce nu, dacă căutați o pensiune deosebită în apropiere de Brașov. Country Hotel este de fapt o casă veche săsească, restaurată, care încântă prin mobilierul vechi și detaliile alese cu grijă, oferind un confort sporit călătorului. Nici aici nu uităm de bucate. Marcela este o bucătăreasă desăvârșită, așa că nu știu, dacă cei care trec pragul Country Hotel caută un pat în care să se odihnească sau mai degrabă vor să-și bucure papilele gustative cu mâncăruri gătite în casă, din ingrediente naturale.


Site: https://thecountryhotel.business.site/

3. VISCRI 32 (VISCRI) continuă lista de case săsești, transformate în gazde primitoare pentru turiști. În Viscri mi-am amintit că liniștea s-a născut la sat. Viscri 32, adică casa de la numărul 32, oferă două camere pentru înnoptat și un restaurant, care la origine era un hambar, unde ați ghicit, avem iarăși preparate delicioase din ingrediente proaspete, d-ale locului.


Site: https://viscri32.com

4. HANSI (CRIȚ) încheie sugestiile de case săsești care și-au deschis porțile ca să întâmpine oaspeți. Poate mai bine scriam un articol doar cu case săsești, transformate în pensiuni, care merită o vizită. Poate într-un articol viitor, acum vă ofer și îmi ofer mai multă varietate.


Site: http://lahansi.ro/

5. Recomandările continuă cu PENSIUNEA POTCOAVA MOUNTAIN HIDEAWAY (RUNCU). Motivul pentru care aș petrece mai multe nopți la Pensiunea Potcoava este prezența căluților blonzi din rasa  Haflinger și faptul că la pensiune se pot lua lecții de echitație. Ca să nu mai vorbim de cadrul natural deosebit, camerele frumos decorate și mâncarea gustoasă. Pentru cine nu știe, eu sunt o mare iubitoare de cai și mă tot împing de la spate să fac niște lecții de călărie.


Site: http://www.potcoava.ro

6. Dacă tot vorbim despre căluți și echitație, un alt loc în care mi-aș dori să înnoptez este CROSS COUNTRY FARM (PROD). Este vorba despre o fermă aflată într-un spațiu idilic, la marginea satului Prod, la granița dintre județele Sibiu și Mureș. Pensiunea are 6 camere în care găzduiește iubitorii de natură și cai, veniți să pătrundă mai bine tainele călăriei.


Site: http://www.cross-country.ro

7. Nu puteam să nu am pe listă și un vechi conac. Este vorba despre CONACUL LUI MĂLDĂR de lângă HOREZU. Fiecare cameră a conacului te îmbie să pătrunzi în lumea boierilor olteni de altădată. Am menționat cumva până acum că tata e oltean, așa că prin urmare sunt și eu? Un motiv în plus să trec pragul Conacului lui Măldăr.


Site: https://www.conaculmaldar.ro/

8. Un alt conac în care mi-aș dori să înnoptez este CONACUL APAFI din MĂLÂNCRAV, județul Sibiu. Istoria conacului începe în secolul XV, când a aparținut familiei Apafi, suferind ulterior mai multe modificări, ca până la urmă să fie închis în perioada comunistă. Cu ajutorul Trustului Mihai Eminescu conacul a revenit la viață, fiind restaurat și dornic să primească oaspeți în cinci din camerele sale.


Site: http://www.experiencetransylvania.ro/guesthouse/malancrav-apafi-manor/

9. SATUL PRUNILOR (PIETROȘIȚA) reunește 7 vile, fiecare cu o suprafață de 250mp. Complexul se află la marginea pădurii, având vedere spre masivele Leaota, Bucegi și Baiului. L-am descoperit când căutam locuri de cazare în Pietroșița, o comună despre care am făcut un proiect de promovare turistică în facultate, cu toate că nu fusesem pe acolo, dar auzisem că e tare frumos.


Site: http://satulprunilor.ro/contact/

10. CĂSUȚA CU LAVANDĂ (CÂMPULUNG MUSCEL) parcă are un nume predestinat ca să-i trec pragul. Plănuiam o vizită în Câmpulung care nu s-a mai materializat din cauza vremii ploioase, însă când vom ajunge în acest oraș cred că știu unde vom înnopta.


Site: https://www.facebook.com/Casadeinchiriat/

11. ATRA (DOFTANA) este o alegere mai atipică pentru gusturile mele, adică pentru case vechi, încărcate cu parfum de poveste. Însă nu am putut rămâne indiferentă cadrului de vis, de lângă lacul Paltinu și aspectului său futurist. Plus că se află aproape de București.


Site: http://www.atradoftana.ro/

12. Am zis să adaug și un castel pe listă. Este vorba de CASTELUL MIKES din ZĂBALA, județul Covasna. Pe domeniul castelul se află mai multe clădiri transformate în case de oaspeți, iar parcul castelului oferă un spațiu ideal pentru plimbări romantice sau poate fi un imens loc de joacă pentru copii.


Site: http://www.zabola.com

Ar mai fi și alte locuri faine de adăugat pe listă, dar mă opresc la 12, așa cum am promis. Prețurile de cazare nu sunt neapărat pentru orice buget, dar cred că merită pentru experiențe memorabile și amintiri de neuitat, pentru toată viața.

Voi ce locuri ați mai adăuga pe listă? Pot fi locuri de la noi din țară în care ați înnoptat sau în care vă doriți să ajungeți anul acesta sau cândva, în viitor, care v-au încălzit sufletul și v-au lăsat un sentiment de acasă departe de casă.

S-ar putea să îți placă și:
CONACELE ASCUNSE ALE ROMÂNIEI

P.S.: Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului și să vă abonați.

2 comentarii:

  1. Referitor la punctul 11 ai uitat sa mentionezi ca ai fost de mai multe ori pe Valea Doftanei si la Lacul Paltinul, locuri deosebit de frumoase.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar uite că ești tu aici să-mi reamintești :) dar am fost demult.

      Ștergere

Un produs Blogger.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Theme Designed By Hello Manhattan
|

Your copyright

2018-2019 Adriana Pârvu. Toate drepturile rezervate.