Paris, impresii în dezordine

Pentru mine Parisul a fost dragoste la prima vedere. Poate și pentru că nu aveam prea multe așteptări. Pur și simplu vizitam un nou oraș. Am făcut puțină muncă de cercetare înainte, dar nimic exagerat. Am mai întrebat în dreapta și în stânga și am primit câteva sugestii. Aveam idee ce doresc să vizitez, dar nu era nimic bătut în cuie, așa că puteam să improvizăm și să ne rătăcim pe străzile orașului. Îmi doream totuși să văd locul unde s-a născut medalia miraculoasă. 

Oricine ajunge la Paris are o părere preconcepută despre cum ar trebui să fie orașul luminilor. Însă Parisul are grijă să pluseze peste orice așteptări.

Paris, je t'aime. O zi perfectă se încheie pe Champs-Élysées.

Duminică, după micul dejun și cafeaua băută printre albumele de artă din holul hotelului Ibis, am pornit din nou la drum. Primul obiectiv de pe listă era Capela Medaliei Miraculoase, un loc special pentru mine, despre care v-am povestit în articolul anterior. Următorul pe listă era Muzeul D`Orsay cu Galeria Impresioniștilor, care îmi fusese recomandată cu drag. Apoi voiam să dau o fugă și până la Biserica Madeleine. Finalul zilei mi-aș fi dorit să ne găsească la pas pe Champs Elysee, printre luminițe.

Paris, povestea de dragoste continuă. Miracolul din Rue du Bac 140.

Exista un loc special pe care îmi doream să-l vizitez în Paris. Nu este vorba despre atracțiile cunoscute și arhicunoscute ale Parisului. Poate mulți dintre voi nu ați auzit până acum despre Capela Medaliei Miraculoase. Nici eu nu știam de existența ei cu câteva luni în urmă. Cu toate acestea, purtam la gât o astfel de medalie miraculoasă de la vârsta de 14 ani. O primisem cadou de la unchiul meu, după ce împreună cu mătușa mea, vizitaseră Parisul. Pe fața medalionului am recunoscut-o pe Sfânta Maria, iar pe spate am descifrat două inimi, o cruce și litera M.

Intuitiv, inima mea de copil mi-a spus că nu este un medalion oarecare. Pe vremea aceea nu știam că sunt purtate milioane de astfel de medalioane în lume. Aveam senzația că atâta vreme cât port medalia, o forță divină veghează asupra mea și nimic rău nu mi se poate întâmpla. Cu câteva luni în urmă am aflat că există și o poveste în spatele acestui medalion. Oricâte povești mi-aș fi imaginat, nu cred că aș fi putut născoci o istorisire precum cea pe care am descoperit-o.

Paris, dragoste la prima vedere. Scări în spirală, trepte și priveliști amețitoare.

De Paris m-am îndrăgostit de la primii pași pe care i-am făcut pe străzile orașului, după ce autobuzul ne-a lăsat la Porte Maillot. Era o zi ploioasă de decembrie. Orașul era pregătit discret pentru sărbători. Lumini, globuri, crengi de brad și panglici decorau cu bun gust clădirile, pentru a ne aminti că ne aflăm în luna Crăciunului. Fără decorațiuni ostentative, lumini brutale, care transformă Crăciunul într-o afacere.

Drumul spre hotel l-aș rezuma ca o înșiruire de clădiri cu o arhitectură încântătoare, braserii și cafenele cochete la fiecare colț de stradă, numeroase magazine șic cu haine și cosmetice, saloane de frumusețe la tot pasul. Ca peisajul să fie complet, vă puteți imagina și câteva picături de ploaie, motiv pentru mine să-mi etalez prețioasa umbrelă cu fluturași.