Slider

Melnik, cel mai mic oraş din Bulgaria

15 oct. 2011

Melnik
Melnik este situat în sud-vestul Bulgariei, în apropierea graniţei cu Grecia, în districtul Blagoevgrad. Cu o populaţie sub 400 locuitori, Melnik este cel mai mic oraş din Bulgaria şi îşi păstrează statutul de oraş doar din raţiuni istorice. Melnik se află la o distanţă de 176 km (3 ore de condus) de Sofia, 83 km de Blagoevgrad şi 21 km de Sandanski.

În acest mic oraș timpul pare a se fi oprit. Alei pietruite, case rustice şi poduri de lemn. Priveliştea din jur este una neobişnuită datorită dealurile terasate  şi a aşa numitelor piramide de nisip. Împreuna cu mănăstirea Rojden, aflată la o distanţă de 7km, este declarat patrimoniu cultural şi istoric.
Melnik este cunoscut în întreaga ţară şi peste hotare pentru producţia de vin, încă din secolul XIV. Terenurile din regiune şi clima mediteraneană sunt propice creşterii viţei de vie. Specific acestei regiuni este soiul "shiroka loza", adică vița de vie cu frunză mare. Vinul local este unul cu totul aparte, cu un gust bogat şi o aromă intensă, fiind unul din preferatele lui Winston Churchill.

Pe lângă vinurile consacrate îmbuteliate în această regiune, localnicii te îmbie cu vinul produs de ei, care poate fi degustat în numeroasele hanuri tradiţionale ce împânzesc localitatea (denumite "mehana"). Pe lângă vin trebuie menţionat că localnicii te mai întâmpină cu un zâmbet larg şi cu o varietate de dulceţuri, miere şi brânzeturi.

Pivniţe vechi de mai bine de o sută de ani, vin roşu puternic, clădiri istorice, o privelişte copleşitoare și o atmosferă tipic bulgărească - toate acestea sunt oferite de cel mai mic oraş din Bulgaria, Melnik. Precum un muzeu în aer liber, Melnik a devenit o destinaţie turistică pentru iubitorii de vin, atât din Bulgaria, cât şi din străinătate.

S-ar putea să îți placă și: DESPRE BULGARIA, SUBIECTIV

P.S.: Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului și să vă abonați.

Un comentariu:

  1. Ha-ha, Melnik e si preferatul meu nu doar al lui Churchill lol. Imi place articolul si astept sa ajung si eu prin Melnik asta:)

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Theme Designed By Hello Manhattan
|

Your copyright

2018-2019 Adriana Pârvu. Toate drepturile rezervate.