Slider

Cu trenul prin Europa: Viena, pe urmele Habsburgilor

5 ian. 2020


Acum vreo doi ani am călătorit cam o săptămână cu trenul prin România și ne-a plăcut. A fost relaxant, ne-am bucurat să admirăm frumusețile țării pe geam, am scris, am citit, ne-am mai dezmorțit picioarele din când în când. Așa că am zis de ce să nu repetăm experiența, dar la scară internațională și să punem la cale o aventură cu trenul prin Europa? Fără prea mare pregătire în avans, am luat bilet de tren la vagonul de dormit ca să pornim sâmbătă seara din București și a doua zi dimineața să fim deja în Budapesta. Aveam în plan să ajungem în Viena, Bratislava și Budapesta, dar nu era foarte clară ordinea de vizitare, cât timp vom petrece în fiecare oraș și ce anume vom vizita. Fiind totuși vorba de luna decembrie nu aveam cum să ratăm un vin fiert în vestitele Piețe de Crăciun din centrul orașelor.

Până la urmă am decis că prima destinație va fi Viena, cu faimoasele sale Piețe de Crăciun și clădirile sale monumentale. După 16 ore de călătorie cu trenul până în Budapesta, la vagonul de dormit, am ajuns duminică dimineața în capitala Ungariei, de unde am luat un alt tren până în Viena. După alte două ore jumătate, eram în minunata capitală a Austriei. Atenție, dacă vă luați bilet ca noi din gara din Budapesta pentru Viena, să știți că nu primiți automat și locuri pe tren, dacă nu cereți în mod special. Nu a fost o problemă în cazul nostru, am găsit locuri, dar ca să știți că dacă e foarte aglomerat există riscul să rămâneți în picioare pe durata călătoriei.

Frumoasa adormită de pe tren



GARA CENTRALĂ DIN VIENA


În jurul prânzului eram deja ajunși în Viena și făceam cunoștință cu gara lor, Wien Hauptbahnhof, care pare mai degrabă un veritabil mall, cu magazine și restaurante, decât o gară. Cum camera noastră de la hotel Schani nu era gata, deoarece mai erau vreo trei ore până la check-in am fost nevoiți să ne mai plimbăm prin oraș, deși recunosc că nu țineam morțiș, dorindu-mi mai degrabă să fac un duș și să trag un pui de somn.

PALATUL BELVEDERE


Am luat orașul la pas până la Palatul Belvedere, care adăpostea o mică Piață de Crăciun. Palatul Belvedere a fost construit de Prințul Eugen de Savoia, cel mai renumit general al Habsburgilor, care s-a remarcat prin victoria sa asupra turcilor în anul 1683. Palatul găzduiește cea mai mare colecție de artă austriacă din epoca medievală până astăzi. Aici se găsește tabloul Sărutul, opera cea mai cunoscută a pictorului secesionist Gustav Klimt

Nu am vizitat galeriile de artă din Palatul Belvedere (de fapt, sunt două palate Belvedere și ambele găzduiesc opere de artă), ci doar ne-am plimbat prin parcul palatului și printre căsuțele de la Piața de Crăciun. Cred că de primăvara până toamna grădina palatului este absolut superbă, dacă chiar și în decembrie era o încântare să te plimbi pe aleile sale.

Palatul Belvedere

Un brad din sănii




Monumetul Eroilor Armatei Roșii

PIEȚELE DE CRĂCIUN DIN VIENA


Seara am ajuns în Piața de Crăciun din fața Primăriei, cea mai renumită dintre Piețele de Crăciun din Viena, tocmai înainte de închidere. Pe drum am descoperit alte două piețe de Crăciun: cea din fața impresionantei biserici Karlskirche și cea din Piața Maria Tereza, dominată de statuia faimoasei împărătese din dinastia Habsburgilor. Am revenit și a doua zi, tot seara, în cea mai mare Piață de Crăciun din Viena. Pe parcursul zilei am descoperit, parcă la fiecare colț de stradă câte o Piață de Crăciun, mai mică sau mai mare.


Karlskirche


Muzeul de Istorie a Artei

Piața Maria Tereza

Vă puteți imagina căsuțe de lemn cu globuri pictate, decorațiuni, jucării, căciuli, lumânări parfumate,  săpunuri și câte altele. Cele mai aglomerate căsuțe erau cele care vindeau vin fiert și d-ale gurii. Peste tot căni roșii cu vin fiert sau punch, pe care puteai ulterior să le returnezi, ca să-ți recuperezi investiția. Noi am decis să păstrăm cana ca amintire a vizitei noastre. Am descoperit un stand cu săpunuri cu miros amețitor și am făcut o nouă pasiune pentru verbină, după cunoscuta mea obsesie pentru lavandă.

Piața de Crăciun din fața Primăriei, cea mai mare din Viena





De aici mi-am cumpărat săpunul cu verbină







PALATUL HOFBURG GĂZDUIEȘTE MUZEUL SISSI


Fiind cumva fascinată de personalitatea frumoasei Sissi, despre care am citit biografia scrisă de Jean de Cars, am vrut să vizitez muzeul care îi este dedicat în Palatul Hofburg. Am vizitat întâi parterul, care găzduiește o colecție de vase și tacâmuri folosite de familia regală. Apoi, la etaj am descoperit muzeul dedicat Elisabetei și apartamentele imperiale, în care au locuit ea și împăratul Franz Iosef. Din păcate nu am avut voie să fac fotografii la etaj, dar cred că am pătruns mai bine personalitatea misterioasă a frumoasei împărătese, iar din magazinul de suveniruri am cumpărat o carte cu poeziile sale, traduse în engleză.

Palatul Hofburg






S-ar putea să îți placă și: SISSI, UN DESTIN ZBUCIUMAT CU UN SFÂRȘIT TRAGIC

VIENA VĂZUTĂ DE SUS 


Un alt popas a fost la Stephansdom, una din cele mai frumoase catedrale gotice din lume. Am urcat cu liftul până în turn ca să admir orașul de sus, tocmai la lăsarea întunericului. Accesul în turn a costat 6 euro și nu se putea plăti cu cardul.

Stephansdom







MAYERLING, LOCUL UNEI TRAGEDII 


Înainte de a părăsi Viena, am pornit dimineața spre Mayerling, la castelul de vânătoare unde a fost găsit mort prințul moștenitor Rudolf, fiul Elisabetei și al lui Franz Iosef, alături de amanta sa, Mary Vetsera. Castelul de vânătoare a fost transformat într-o biserică aparținând ordinului carmelit după moartea tânărului prinț, ca maicile să se roage zilnic pentru sufletul său. Astăzi locul de rugăciune a fost transformat la rândul său într-un muzeu, care spune povestea prințului moștenitor și a evenimentelor care au dus la tragedia din 30 ianuarie 1889.

Mayerling




S-ar putea să îți placă și: DRAMA DE LA MAYERLING. SINUCIDERE SAU ASASINAT?

HOTEL SCHANI, UN LOC DE CAZARE INEDIT


În Viena am petrecut două nopți la Hotel Schani, unul din cele mai drăguțe hoteluri în care am înnoptat. L-am ales pentru că se afla în apropierea gării și pentru că, recunosc, la Hotel Ibis Hauptbahnhof , nu mai erau camere disponibile. Oricum a fost o alegere foarte bună. Camera foarte curată, în tonuri vesele și pitorești. Mi-a plăcut că lângă fereastră aveau un loc de șezut tocmai pe pervaz, perfect pentru scris sau citit. La început mi s-a părut ciudat că dușul era separat de toaletă, dar apoi s-a dovedit mult mai bine așa.

Micul dejun a fost de-a dreptul delicios, plus că aveai la dispoziție o mulțime de alimente sănătoase. Puteai chiar să îți faci propriul suc, proaspăt stors din fructe și legume. Eu am optat pentru cafea la micul dejun și am încercat pentru prima dată capsulele Nesspresso, preparându-mi singură licoarea magică.

Hotel Schani



Nesspresso, what else?!

VIENA, ALTE ATRACȚII


* Palatul Schonbrun, cu grădinile sale și cea mai veche grădină zoologică din lume
* Muzee renumite precum Kunsthistoriches Museum sau  Museums Quartier
* Biblioteca Națională găzduită de Palatul Hofburg
* Școala Spaniolă de Echitație cu celebrii cai lipițani care se află tot în Palatul Hofburg
* O plimbare cu trăsura prin centrul orașului


* Clădirea Secesiunii, un edificiu magnific Art Nouveau, o clădire albă, simplă, de formă cubică, care reflectă idealurile mișcării Seccesion


* Karlskirche, impresionantă biserică baroc


* Opera de Stat, pentru iubitorii de muzică
* Hundertwasserhaus, o clădire neconvențională, cu etaje neregulate și ferestre unice
* Roata Mare din Prater
* Tarabele de mâncare de la Naschmarck
* O felie de sachertorte servită la hotel Sacher
Hotel Sacher


Da, mi-aș dori să petrec și eu o noapte la hotel Sacher cu sau fară o felie de sachertorte pe noptieră!

***

După două zile petrecute în Viena am luat trenul spre următoarea destinație, Bratislava!

Mersul intenațional altrenurilor: https://reiseauskunft.bahn.de


P.S.: Dacă acest articol ți-a fost util, te rog să îl distribui. Pentru a fi la curent cu noutățile te invit să apreciezi pagina de Facebook a blog-ului și să te abonezi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.
Theme Designed By Hello Manhattan
|

Your copyright

2018-2022 Adriana Pârvu. Toate drepturile rezervate.