Casa memorială Anton Pann, un muzeu interactiv


Pe strada Anton Pann, la numărul 20 și-a deschis porțile (sau ușile) un nou muzeu. Este vorba, cum era lesne de ghicit, despre Muzeul Anton Pann, găzduit chiar în casa celui căruia îi datorăm muzica imnului național și poveștile veșnic actuale cu Nastratin Hogea. Muzeul este unul mic, dar primitor. Interiorul nu mai amintește cu nimic de vremea în care locuia aici Anton Pann, însă modalitatea în care casa sa a fost transformată în muzeu este una inedită și interactivă. Biletul costă o nimica toată, 4 lei, iar cu 6 lei poți avea parte de ghidaj pentru întreg grupul. Recomand să profitați de ghidaj, pentru noi doamna Mădălina Șchiopu, care ne-a povestit așa frumos despre Anton Pann, a fost ca o mană cerească.

Cum spuneam, muzeul este micuț, compus din câteva camere înguste, nu tocmai potrivite pentru grupuri mari. Până la urmă a fost chiar casa în care a locuit Anton Pann și probabil că nu i-a trecut prin minte că va fi cândva muzeu ca să-i facă odăile mai mari. Dacă ar fi știut cu siguranță s-ar fi conformat.

Muzeul este potrivit atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Aici se găsesc un zoetrop și un praxinoscop care îi vor fascina pe cei mici. Probabil că acum vă întrebați zoe... cum? Praxi... cum? Ei, bine, sunt niște mașinării care rotesc rapid niște benzi desenate dând senzația de mișcare. Dar nu vă spun mai mult, vă las pe voi să le descoperiți cu ocazia vizitării muzeului.

Zoetrop

Praxinoscop

Cel mai mult mi-a plăcut camera instrumentelor muzicale, unde sunt etalate diferite instrumente orientale și ai posibilitatea de a le asculta în cască. Cu ocazia asta am văzut și am ascultat un santuri, precum cel pe care îl purta Zorba Grecul peste tot cu el.



Vizitarea muzeului nu ar trebui să dureze mai mult de o oră, acum depinde cât de mult timp vreți să acordați fiecărui obiect expus. După ce ați încheiat vizita, o puteți lua la pas prin ceea ce cândva a fost cartierul evreiesc al Bucureștiului din care au rămas doar câteva rămășițe.


Adresă: Str. Anton Pann nr. 20, București
Orar:  Marți – Duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00 (1 martie – 31 octombrie) / Marți – Duminică, în intervalul orar 9.00 – 17.00 (1 noiembrie – 28/29 februarie)
Bilete: 4 lei / 6 lei ghidaj (grup)
Taxă fotografie: 15 lei (doar câteva poze puteți face gratis)
Telefon: 0731003022
Site: www.mnlr.ro

S-ar putea să îți placă și:
LA PAS PRIN CARTIERUL EVREIESC DIN BUCUREȘTI
2 APARTAMENTE VECINE, 2 CASE MEMORIALE: LIVIU REBREANU ȘI ION MINULESCU
MUZEUL LITERATURII ROMÂNE DIN BUCUREȘTI

Dacă sunteți curioși să aflați mai multe despre muzeele din București pe care le-am vizitat găsiți o listă aici.

P.S.: Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului și să vă abonați.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...